Un gând despre evanghelie

Maria şi Marta

       Despre sfântul Ignaţiu de Loyola, pr. Marius Taloş spune în cuvântul introductiv la cartea cu titlul "Ignaţiu de Loyola", apărută la editura Polirom, că este omul de acţiune în stare pură. Am reţinut această descriere succintă, lăsând în tenebrele memoriei altele poate mai importante, ca astăzi să iasă din nou la suprafaţa minţii mele. Prilejul unei asemenea ieşiri este unul lesne de înţeles: episodul evanghelic care relatează vizita lui Isus în casa Martei şi a Mariei. Motivele pentru care evanghelistul Luca nu-l menţionează şi pe Lazăr îi rămân în definitiv numai lui cunoscute. Până la urmă despre Lazăr nu ştim nimic altceva extraordinar decât faptul că a gustat în două rânduri moartea pământească. Drept consecinţă, se va bucura de o a doua înviere, diferită substanţial de prima.

     Ca să nu pierd din vedere ideea pe care vreau să v-o împărtăşesc, scriu repede, fără să dezvălui în definitiv nimic nou, că evanghelia ne poartă pe două coordonate diferite de abordare a lui Isus. Avem modelul pasiv al Mariei şi cel activ al Martei. Termenii pe care i-am tastat cursiv nu vor să stea, cel puţin în mintea mea, în contrapoziţie. Nu este rivalitate între ele, deorece puţini oameni reuşesc să fie absolut pasivi sau absolut activi. Bineînţeles, excluzându-l pe sfântul de mai sus, în viaţa căruia, cel puţin aşa cum am găsit scris, acţiunea era în stare pură. Trecând peste izul uşor ironic al propoziţiei de mai sus, dacă mă refer la Ignaţiu, nu pot să nu amintesc de Exerciţiile spirituale pe care le-a scris pentru el şi pentru alţii, nu pentru activitatea exterioară, ci în mod clar pentru cea lăuntrică. Eu cred că sunt cele mai grele exerciţii din câte există! Pentru ca să nu complic rândurile şi să nu mai reuşesc să ajung la vreo minimă claritate de expunere, mă întorc la cele două prietene ale lui Isus, Marta şi Maria. Cred că fiecare priveşte la Maria cu distanţare, simţind că se regăseşte mai degrabă în pielea Martei. Şi asta nu pentru că aşa e datul sorţii, cum spune pe undeva Coşbuc, ci pentru că e mai uşor să fii întreprinzător şi muncitor, decât să fii ascultător şi receptiv. Nu ne consumăm noi orele din zi în tot felul de activităţi, scuzându-ne în faţa conştiinţei apoi, în pragul somnului, că n-am mai găsit timp de reculegere şi de rugăciune? Dispoziţia pentru rugăciune nu vine de la sine, nu e o poftă, ci mai degrabă o silinţă, o auto-silinţă. Reproşul lui Isus la adresa Martei nu este o discreditarea a muncii ei. Marta nu face nimic rău. Maria însă face în mod sigur ceva mai bun decât Marta. De acest "mai bun" ne lipsim noi de atâtea ori. Motivele pe care le înşiruim sunt uneori de-a dreptul bizare. Există stări spirituale înălţătoare al căror gust, din păcate, îl simţim atât de rar pentru că ne trezim cu treaba în cap şi ne culcăm cu sentimentul că tot nu ne-am făcut toată treaba. Unde să mai pui şi rugăciunea? 

    Maria este pentru noi astăzi o invitaţia tacită de a integra în viaţa noastră aglomerată de acţiuni şi proiecte dispoziţia de a asculta cuminţi şi fără alte preocupări mentale, cuvântul lui Dumnezeu. Mă gândesc în acest sens că două-trei versete biblice citite  înainte de culcare ne-ar media o stare spirituală de o calitate superioară oricărei alte forme sau opţiuni de a pune punct unei zile. Şi ar asigura, pe deasupra, şi un somn cu-adevărat odihnitor. Dacă aţi apucat să citiţi până aici, sigur mai aveţi timp, înainte de a vă fura somnul, de cele trei versete biblice. Unde altundeva să găsim Cuvântul lui Dumnezeu în stare pură dacă nu în Biblie?