Iertarea şi păcatul

Isus şi femeia păcătoasă

    Mi-au auzit urechile de mai multe ori în această ultimă perioadă binomul iubire-iertare. Legătura dintre cele două cuvinte e indiscutabilă. Unde ai putea vedea iubire, fără să nu vezi şi iertare? Şi, iarăşi, cum să experimentezi iertarea, fără să simţi odată cu ea şi iubirea? Iubirile trecătoare sunt așa tocmai pentru că nu au vrut să cunoască iertarea. Iertările sunt condiționate, limitate și imperfecte pentru că nu au în spatele lor iubire. Episodul consumat în casa fariseului Simon, cu femeia păcătoasă, este frumos din toate punctele de vedere: literar, moral, teologic, sapiențial. Evanghelistul Luca, singurul care relatează despre iertarea femeii păcătoase, reușește și prin acest fragment să ne smulgă toată admirația și să ne pună pe gânduri. Cum se întâlnesc în viața noastră iubirea și iertarea? Cum îl percepem pe Dumnezeu și cum ne imaginăm că se comportă cu marii păcătoși (care, desigur, sunt alții. Cum să fim atât de nemiloși cu noi și să ne punem în rând chiar cu ei!)? În ce condiție se poate simți iertarea lui Dumnezeu?

       Simon este un fariseu care răspunde ireproşabil standardelor condiției lui de...fariseu. Nu ar trebui să-l atacăm cu invective și cu insulte, să-i infierăm prefăcătoria sau să-i afișăm nu ştiu ce păcate, deduse doar din simplul fapt că este un fariseu. El l-a invitat totuși pe Isus în casa lui, a acceptat să stea de vorbă cu un - în optica colegilor săi - predicator itinerant cu pretenţii de profet, şi nu l-a numit pe Isus altfel decât "Învăţător". Însă invitaţia pe care i-a făcut-o lui Isus nu ar fi devenit atât de cunoscută şi citită până azi, dacă nu ar fi apărut, pe nepoftite în casa lui, femeia păcătoasă. Aceasta reuşeşte cu gesturile ei să focalizeze toate atenţia asupra ei, să sensibilizeze orice cititor, să facă din acel ospăţ o întâlnire unică dintre iubirea divină şi iubirea umană prin intermediul iertării. Evanghelistul Luca ne permite să aruncăm o privire în adâncul sufletului lui Simon şi să vedem ce sentimente se dispută între ele. Monologul interior e ceea ce Simon, din varii motive, probabil discreţie faţă de oaspetele său, nu voia să exprime public, în auzul tuturor. El s-a mulţumit să urmărească atent ce face femeia şi, mai ales, ce reacţii are Isus cu privire la ea şi să-i condamne în sinea lui pe amândoi. Cum lui Isus nu-i poate rămâne nimic ascuns, nici cel mai tainic gând, caută printr-o povestioară să răspundă frământării şi judecăţii interioare a lui Simon. Parabola şi nu teoria este şi în cazul unui fariseu cea mai eficientă formă de învăţare.

     Cât de mult nu trebuie să admirăm la Isus modalitatea prin care alege să dea o lecţie! L-ar fi putut demasca pe Simon în public cu gândurile lui şi totuşi n-a făcut-o. I-a dat prilejul să răspundă el singur l-a întrebarea legată de iubirea celor datornici, ca apoi să-i arate unde greşeşte.

     Cât priveşte femeia, gesturile ei dădeau în vileag rând pe rând umilinţă (ştergerea picioarelor), iubire (desfacerea părului se făcea doar faţă de persoanele pentru care se manifesta o reală iubire) şi veneraţie (ungerea lor cu ulei). Ea îşi dorea, fără să aibă curajul s-o spună direct, un singur lucru: să fie iertată! Era conştientă că păcătuise şi probabil îşi dădea seama că, în cazul în care alegea să meargă înaintea lui Simon, nu pleca altfel de la el decât cum intrase. Cine i-ar fi luat eticheta de păcătoasă? Şi cine i-ar fi pus-o cu mai multă competenţă decât un fariseu? Însă Isus procedează descumpănitor pentru asistenţa din casa lui Simon, iar cu acordarea iertării trezeşte nedumeriri.

     Chiar aşa să procedeze Dumnezeu? Să arate aşa o dispoziţie în a ierta acolo unde noi am manifesta  "rezerva"? Cine îi cere iertare, află iubirea lui. Cine crede că nu prea are de ce să-i ceară iertare, acela "suferă" drept consecinţă de puţinătatea de iubire divină în sufletul lui. În relaţiile cu ceilalţi se aplică acelaşi interdependent binom: iubesc ca să iert şi iert ca să iubesc şi mai mult. Acum, fiecare îşi gândeşte cum vrea viaţa.

     De un lucru ne cam face siguri evanghelia: cine iartă puţin, este iubit mai puţin!