Iuda - misterul unuia dintre noi

Trădarea lui Isus

  

    În seara Cinei de Taină, Isus dezvăluie în faţa ucenicilor săi că unul dintre ei îl va trăda. Iuda este unul dintre cele mai controversate destine pământeşti. Cuvintele pe care evanghelia ni le relatează cu privire la personalitatea lui sunt cutremurătoare. În mozaicul pătimirii lui Isus, prezenţa lui Iuda este nefastă. De la trădarea lui Iuda, orice trădător este un Iuda. Istoria l-a văzut printre cei condamnaţi, asupra cărora infinita milostivire a lui Dumnezeu a fost zadarnică. Istoria recentă îl disculpă, recunoscându-i contribuţia decisivă în condamnarea şi, deci, moartea lui Isus, ca mijloc de mântuire a noastră a tuturor. Iuda rămâne un personaj care deschide (fără să închidă vreodată într-o soluţie definitivă) problema milostivirii divine, a mântuirii universale şi a predestinaţiei individuale. A trebuit să existe trădarea lui Iuda? S-a condiţionat Dumnezeu pe sine, în trimiterea la moarte a Fiului său, folosindu-se de păcatul unui om? N-a putut Dumnezeu altfel decât prin trădarea lui Iuda? A acţionat Iuda în mod liber? Până unde a mers lucrarea diavolului în sufletul şi în conştiinţa sa? 

        În interiorul Săptămânii Sfinte, în două zile succesive, marţi şi miercuri, ne este înfăţişată figura tragică a acestui apostol, aşa cum este relatată în evangheliile lui Ioan şi Matei. În atmosfera deosebit de intimă a Cinei celei de Taină, Isus însuşi, "tulburat în duh" (Ioan 13,21), demască intenţia trădătorului. Ceilalţi apostoli reacţionează complet debusolaţi. Nu înţeleg nimic din cuvintele lui Isus, care se abţine să dea în vileag numele apostolului care urma să-l vândă, însă lasă totuşi să se subînţeleagă prin indicii clare, care este identitatea lui. Perplexitatea învăluie încăperea, iar ucenicii se manifestă dezorientaţi şi întristaţi. Momentul este de o tensiune maximă. După relatarea lui Matei, Iuda, deja împărtăşit, îndrăzneşte întrebarea: "Oare eu să fiu, Învăţătorule?" (Matei 26,25). Răspunsul scurt al lui Isus spulberă orice îndoială şi frământare în rândul celorlalţi: "Tu eşti!". Din moment ce aranjamentul lui Iuda era clar, iar vânzarea deja fixată, de ce această întrebare din partea lui? Ieşise dintre inimă sinceră sau mai degrabă dintr-una perfidă? Pe de altă parte, ce vrea să spună evanghelistul Ioan când notează că, "după acea îmbucătură, a intrat Satana în el"? (Ioan13,27). Greu se pot însuma toate aceste detalii fără a simţi o anumită înfiorare cu privire la gravitatea uluitoare a cuvintelor şi a gesturilor care se derulează. Declaraţia lui Isus vine şi ea ca o explozie de enigmă în urma căreia rămâne o tăcere încremenită şi înfricoşătoare: "vai de omul acela prin care Fiul Omului este vândut" (Matei 26,24).

      Cum am putea să-l înţelegem pe Iuda? Cum să ne explicăm destinul lui? Cum să îi evaluăm acţiunile şi gândirea? Sunt întrebări care nasc discuţii interminabile, cu păreri care sfârşesc în fundături, care gravitează în jurul aceloraşi idei reciproc contradictorii. Cred că Iuda rămâne până la capăt o enigmă. Gestul lui, luat individual, este şi rămâne blamabil, inacceptabil şi culpabil. El l-a trădat pe Învăţătorul său. Trădarea în sine este un rău cu mult mai insuportabil decât răul venit din partea unui duşman. El doare cu atât mai mult cu cât vine din partea unui prieten (pe voi v-am numit prieteni, spune Isus!). Gândind în ansamblul pătimirii lui Isus, de data aceasta din perspectiva lui Isus, avem o lecţie importantă: Mântuitorul nostru a vrut să asume şi să suporte în pătimirea sa până şi păcatul trădării. L-a acceptat fără să caute să-l zdrobească, ca să ne înveţe că trebuie să ne asumăm nu doar suferinţele fizice, dar şi pe cele sufleteşti care sunt mult mai amare şi mai greu suportabile. Cine nu ar fi de acord cu acest adevăr?

     Nu cred că trebuie să stăruim mult şi să ne adâncim în sofisticate şi complicate abordări pentru elucidarea cazului lui Iuda, care, din punctul meu de vedere, păstrează o aură misterioasă în definitiv neelucidabilă.Trădarea lui Iuda a avut caracterul ei unic, însă ea s-a mai verificat la atâţia oameni, în diferite alte forme. Iuda nu a fost exclus niciodată din raza milostivire lui Dumnezeu. În faţa trădării lui, îndurarea lui Dumnezeu nu s-a aflat în faţa unei limite insurmontabile. Din ce ni s-a relatat, pe el, altfel decât în cazul lui Petru, nu l-a mai întâlnit privirea lui Isus. Când a ieşit era noapte, şi nu ni se mai spune că s-a mai făcut lumină pentru el. Să-l fi înţeles Iuda pe Isus până la capăt? Să fi priceput că mântuirea lui nu are conotaţii politice? Să fi contat pentru el decisiv acea sumă de treizeci de arginţi, încât să recurgă la o aşa josnică trădare?   

      Din filmul lui Franco Zeffirelli, Jesus of Nazareth, am reţinut multe scene, de o calitate artistică inegalabilă. Legat de Iuda, mi-a rămas fixată atenţia pe un avertisment pe care Isus, într-o tonalitate gravă, i-l face lui Iuda: "Iuda, deschideţi inima, şi nu mintea, deschideţi ochii şi inima!" (min. 2: 38). Cuvintele nu sunt din nicio evanghelie. Însă pentru noi şi pentru înţelegerea raportului nostru cu Dumnezeu sunt de o greutate, consider, colosală.