Sfânta Varvara

O figură de lumină
pe drumul Adventului

     Cunoscută aici cu numele de Barbara, această sfântă martiră a secolului al III-lea se bucură de o venerație deosebită în această parte a Europei. Cu privire la numele ei, aș prefera (doar aș prefera! Deci, nu intenționez niciun demers) ca și în limba română să existe în varianta Barbara (cu accentul pe primul a), și asta deoarece noi nu spunem: Elisaveta, ci Elisabeta; nu Veniamin, ci Beniamin; nu Viflaim, ci Betleem. Acest nume provine din grecescul barbaros, şi înseamnă: cea străină. Numele de barbari era aplicat de către romani tuturor popoarelor necivilizate din afara Imperiului Roman. Adjectivul a căpătat ulterior și o conotație negativă, barbar desemnând o persoană cu purtări grosolane, sălbatice, nedomesticite. Sfânta Varvara este una din sfintele îndrăgite cel mai mult în acest timp liturgic al Adventului. Din viața ei se cunosc foarte puține evenimente. Biografii, referindu-se la această sfântă martiră, vorbesc despre o tânără fecioară frumoasă, înțeleaptă și castă, născută în Nicomedia, care, împotriva voinței tatălui ei, a ales să-l iubească pe Dumnezeul creștin și să-și unească viața cu un singur Mire: Isus Cristos. Participa pe ascuns la celebrările liturgice ale creștinilor și mărturisea credința creștină. Tatăl ei a vrut să o căsătorească în mai mult rânduri, pentru că mulți și de seamă erau pretendenții care îi cereau mâna, însă de fiecare dată s-a izbit de rezistența ferventei creștine, care nu era dispusă pentru nimic în lume să renunțe la Isus și credința în el. Ca o măsură drastică, este închisă într-un turn. În ciuda încercărilor repetate, credința tinerei fecioare este neștirbită. Însuși tatăl ei, Dioscorus, este cel care, conform legendei, o decapitează, după ce în turn a avut parte de tot felul de maltratări.

      În dieceza noastră, din ceea ce știu, doar capela din salina de la Cacica îi este dedicată ei. Ea este considerată patroana alpiniștilor, dar și a minerilor. Conform unei legende, când tatăl a auzit că Varvara s-a botezat, a încercat să o prindă și să o supună la tot felul de chinuri. Ea însă a reușit să se ascundă în crăpătura unei stânci, care prin minune s-a deschis înaintea ei și a ferit-o de furia tatălui.  

     Sfânta Varvara, mai puțin cunoscută și venerată la noi,  este o figură luminoasă în acest timp liturgic, o însoțitoare a noastră pe drumul credinței. Îndreptarea noastră spre lumina supranaturală a Betleemului o facem și cu ajutorul acestei mari sfinte.

     De ziua sfintei Varvara (Barbaratag) există obiceiul de a pune într-o vază (bineînțeles în casă) câteva crengi de cireș, care să înflorească apoi de Crăciun. Florile de cireș apărute la sărbătoarea Nașterii Domnului, în plin anotimp de iarnă, sunt o expresie vizibilă, în ordine naturală, a minunii coborârii lui Dumnezeu între oameni, a celui divin la cei păcătoși.

    (În bucătăria parohiei noastre se poate vedea la fereastră o astfel de vază cu crenguțe de cireș).