Reflecţia duminicală

    Cine nu este împotriva noastră,
este pentru noi (Mc 9,40)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,38-43.45.47


³⁸ Ioan, unul dintre cei doisprezece, i-a spus lui Isus: "Învăţătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău; am voit să-l împiedicăm, căci nu-i din rândul acelora care ne urmează". ³⁹ Isus i-a răspuns: "Nu-l împiedicaţi, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău. ⁴⁰ Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. ⁴¹ Cine vă va da şi numai un pahar cu apă, pentru că îi aparţineţi lui Cristos, vă spun adevărul, nu va rămâne nerăsplătit. ⁴² Cine se face vinovat de căderea, chiar şi a unuia singur dintre aceştia mici, care cred în mine, i-ar fi mai bine să i se lege de gât o piatră de moară, trasă de măgari, şi să fie aruncat în mare. ⁴³ Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o! E mai bine să intri ciung în viaţa veşnică, decât cu amândouă mâinile să fii aruncat în gheenă, acolo unde focul nu se stinge. ⁴⁵ Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l, căci e mai bine să intri schilod în viaţa veşnică decât cu amândouă picioarele să fii aruncat în gheenă. ⁴⁷ Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Căci mai bine este să intri chior în împărăţia lui Dumnezeu, decât cu amândoi ochii să fii aruncat în gheenă, unde chinul nu se sfârşeşte şi focul nu se stinge".

    Logic gândind, nu e neapărat valabil ca cel care nu este împotriva noastră, să fie cu noi. El poate să se situeze pe o poziţie neutrală, de indiferenţă, de nepăsare. Adică, într-o exprimare simplă: nu-ţi sunt rival, dar nu mă declar nici prietenul tău. Mă poţi aborda aşadar fără vreo implicare emoţională sau sentimentală deosebită. În morală se vorbeşte despre acte bune, rele şi indiferente. E bine să faci o vizită celui bolnav; e rău să-ţi baţi joc de o persoană în vârstă; e fără relevanţă morală să stai la fereastră şi să vezi păsările zburând (...spre ţările calde bunăoară!). În planul acţiunilor noastre, totuşi foarte puţine lucruri reuşesc să fie indiferente. Vrând să comentez cuvintele lui Isus de mai sus, din evanghelia după sfântul Marcu, nu pot să fac abstracţie de împrejurarea care a determinat pronunţarea lor: Ucenicul Ioan este contrariat de faptul că un oarecare ins alungă diavoli, fără să fie formal, vizibil în rândul celor care îl urmează pe Isus. Lui i se pare incorect, să recurgi la numele lui Isus, fără să împărtăşeşti comuniunea exterioară cu el.

    Mărturisesc că până recent, citatul din evanghelie îl ştiam altfel decât l-am redat mai sus, adică în varianta auzită la liturghie (vezi textul liturgic de mai sus!): cine nu este împotriva noastră este cu noi, când de fapt, aşa cum arată traducerea pr. Bulai, fidelă originalului grec, în locul prepoziţiei cu este prepoziţia pentru. Observaţiile de acest gen reuşeau să mă indispună altădată pentru că le consideram chiţibuşării care stăruie asupra literei în detrimentul spiritului. Şi acest lucru este adevărat. Însă, în anumite situaţii, precizia lingvistică este indispensabilă pentru înţelegerea clară a sensului unor cuvinte. În exprimarea uzuală, dacă cineva nu este cu tine în echipă, pe terenul de fotbal, atunci joacă sigur împotriva ta. Şi dacă cineva nu este împotriva ta, atunci el este cu tine. De ce ar trebui să spunem că este pentru noi? Unde ar fi diferenţa de sens? Ioan sesizează bine că acel om străin lor nu era cu ei în sensul fizic, însă lucra pentru ei. Să ne imaginăm un producător de lumânări care livrează lumânări la un preţ bun mai multor parohii, fără să-l intereseze apartenenţa la acestea, fără să caute să intre în legăturii cu preoţii şi credincioşii care aprind lumânările (am în vedere bisericile ortodoxe, pentru că numai în cazul lor imaginaţia mea poate să fie justificată!). Despre producătorul acesta nu putem spune că este cu preoţii şi comunităţile pe care aceştia le păstoresc. Nu le face nici reclamă şi nici nu se lasă cooptat în întâlnirile lor. Dar că el este pentru ei, în sensul că întreprinde ceva pentru binele lor spiritual şi pentru slujbele lor religioase, trebuie să recunoaştem.
     Numai Dumnezeu ştie câţi oameni lucrează astăzi în contul lui Isus, militează pentru morala pe care a promulgat-o El; numai lui îi este cunoscut câţi aplică acelaşi stil de viaţă şi de raportare la oameni, pe care îl întâlnesc la ucenici, numai el ştie câţi se umplu de fapte de caritate şi trăiesc în grija de a cultiva peste tot binele şi adevărul! E adevărat că nu sunt de văzut în primele bănci, nu sunt înscrişi în nicio asociaţie bisericească, nu sunt în tribuna sau pe scena Bisericii. De parcă am încăpea toţi pe scena ei! Dar lucrează bine, virtuos, în ascundere, nu de capul lor, veleitar, ci, cum se aude din evanghelie, în numele lui Isus. La Iaşi fiind, mă indispuneam oarecum de câte ori vorbeam cu câte un tânăr la birou, care îmi spunea că nu intenţionează să facă parte din Acţiunea Catolică. Auzeam apoi motivaţiile lui legate de programul zilnic, de solicitările din partea facultăţii, de munca pe care şi-o asumase (part time) şi...îl înţelegeam şi eu în sfârşit. Erau mulţi tineri acolo care veneau duminică de duminică la biserică, care găseau timp şi pentru rugăciune, dar care nu ne urmau, nu se alăturau fizic programului prevăzut pentru această asociaţie ecleziastică. De cei cu care am vorbit, dacă nu de toţi, totuşi de mulţi, eram convins că băteau pasul în tandem cu Isus, că erau de partea lui în planul lor de viaţă, invisible pentru noi, dar nu şi pentru Dumnezeu.
     Nu vreau să contrapun prin aceste gânduri deloc un fel de a fi creştin celuilalt: să elogiez ascunderea şi anonimatul în defavoarea implicării exterioare în viaţa Bisericii. Intenţia mea a fost aceea de a-mi oferi un prilej de gândire asupra acelora care suntem cu Isus, susţinuţi de numărul, de nimeni ştiut, al acelora care sunt pentru Isus. Cât despre Isus, el este în mod sigur şi cu noi, şi pentru toţi cei care îl mărturisesc cu gândul bun, fapta dreaptă şi inima curată. Cu privire la noi, să băgăm de seamă şi să fim cu luare aminte ca nu cumva să ne trezim că nu ne putem aplica niciuna din cele două prepoziţii enunţate, deosebite în înţeles, dar unite în scop de acelaşi Domn şi Învăţător al nostru, al tuturor. Amin.