Plugușor anul 2022

 

Aho, aho, surori și frați

Stați puțin, vă așezați

Și urarea-mi lecturați

Anul repede-a trecut

Parcă nimic n-am făcut

Dar vă spun cinstit curat

Domnu-i cel ce a lucrat

Și multe-a realizat

Cu haruri scumpe divine

Și în mine, și în tine

Lui sincer îi mulțumesc

Și o rugă îi șoptesc:

Munca mea să o sfințească

Mereu să mă însoțească

Pe cărarea pământească

Când resursele lipsesc

Mai ales când obosesc

Și când griji mă cotropesc

El e cel indispensabil

Când totul e variabil

El, singur, netrecător

Când restul e schimbător

Toți îi spunem răspicat

„Mulțumesc” nemăsurat

Pentru fiecare oră,

Mai înceată, mai sonoră

Pentru clipele senine

Chiar de-au fost ele puține

Pentru ceasul de durere

Ce-a făcut mintea să spere

Că în orice boală grea

Singur nu e nimenea

Căci credința-i o lumină

Chiar și-n bezna cea haină

Dacă tu o dobândești

N-o mai lași, n-o părăsești.

Frunză verde de cais

Rogu-vă, fie-mi permis

Să vă strig cu veselie

Din Iași, din episcopie

Să se-audă pân departe

La Madrid dacă se poate

Mic și mare să tresalte

Până-n sferele înalte

Să strigăm până în zori

Cu voci mari, ca de tenori

Mănați, măăăi, hăăăi, hăăăi!

 

Anul nou, cu timpul său

E-n mâna lui Dumnezeu

Griji să nu ne facem multe

Să n-avem gânduri oculte

Să muncim fără exces

Dacă vrem s-avem succes

Stresul să îl evităm

În bine să excelăm

Să zâmbim, să fim amabili

Și în fapte onorabili

Biserica s-o prețuim

Că în ea mereu găsim

Cuvânt cald și ziditor

Venit de la Creator,

Să ne-nalțe când oftăm

Mai ales când disperăm.

Ruga să o înălțăm

Și nicicum să n-o uităm

Dimineața și-n amurg

Sau când ceasuri grele curg

Peste sufletul din noi

Făcând timpul mai greoi

Foaie verde, foi în spic

Mă gândesc iarăși un pic

Să invit la o strigare

Să se-audă pân- la mare

Mănați, măi, hăăăi, hăăăi!

 

 

Tuturor eu vă doresc

Chiar de-i drumul pământesc,

Calea ne fie cerească,

Prin iubirea cea firească

Către Domnul, către frați

Către cei înstrăinați,

Către cei ce sunt uitați,

Căci în toate-a lui prezență

Și prin marea sa clemență,

Face ca-n călătorie

Pe drumul spre veșnicie

Să fim mai perseverenți,

La vorbă mult mai atenți,

În fapte tot mai curați,

În gânduri neîntinați,

În hrană mai cumpătați,

Către rugă mai dedați.

Și ce mare bucurie

Să pășim spre veșnicie

Umblând tot mai în lumină,

Purtând scânteia divină

Această-i dorință străveche

Ce se suie la ureche

Și face ca să tresară

Inima, la ceas de seară.

Vă îndemn, dragi cititori

Din tălpi până-n subsuori

Să vă bucurați deplin

De acest moment senin,

Să fiți recunoscători

Pentru binefăcători,

Iar în anul care vine

Să pășim cum se cuvine

Cu al nostru Creator,

Cu Fiul Mântuitor

Și cu Duhul Iubitor,

Având sfântă-ncredințare

Tot ce-atinge El nu moare,

Ci capătă trăinicie,

Se transformă ori învie,

În funcție de necesitate,

Fiecare s-avem parte.

Foarte verde, foaie deasă

Inspirația mă lasă,

Vă zoresc să chiuiți

Și din bice să pocniți

Să strigați toți în alai

Să s-audă până-n rai

Mănați, măi, hăăăi, hăăi!

Să știți, n-am urat pe bani

Vă spun simplu: „La mulți ani!”

 

 

 

 

Plugușor 2021

Aho, aho, surori și frați,

De aproape sau plecați,

Cu mască sau distanțați,

Luați loc, v-acomodați

Și urarea mi-ascultați.

Am scris-o la repezeală

Rima nu e ideală,

Mai scăpând câte-o greșeală,

N-o să-mi cereți socoteală.

Papa-i, da, infailibil

Eu, în schimb, un corigibil

Dornic să vă-mpărtășesc

Gând frumos și creștinesc

Un cuvânt, chiar un îndemn

Într-un stil frumos, solemn

Frunțile să descrețească

Chipurile să zâmbească.

Pregătiți-vă nițel

Și sunați din clopoțel

Să audă și vecinii

Românii, ca și străinii

Și să strige tare toții

Și bunicii, și nepoții

Să strige imunizații,

Testații și virusații

Cu distanța cuvenită:

infectarea nu-i dorită!

Mânați, măăăi, hăăăi, hăăăi!!!

 

Ne-a durut în acest an

Ce-a plecat de la Wuchan

Am râs noi, ne-am amuzat,

Până când ne-am izolat

Și-a fost stare de urgență

Luni întregi de penitență

Stăteam toți neputincioși

Și cu mască, și fricoși

Nici nu ne trecea prin minte

Cu ceva timp înainte

Că vom avea pandemie

Globală epidemie

C-ar dori să stea în noi

Chiar virusul Sars-CoV 2

Restricții s-au decretat

Nunțile s-au amânat

Elevii acas-au stat

Și online au învățat.

Nu vă spun ce ne-a durut

Un coșmar parc-am avut

Și tristețe de mormânt

Să-ncuiem lăcașul sfânt

Să nu intre nimenea

Pe Cristos a-l lăuda

În templu, în casa sa

Unde-n Pâine e prezent

Cu noi toți condescendent

Unde, când stăm adunați

Ne simțim cu toții frați

Creștini vrednici, botezați.

Nu ne trecea nici prin vis

Că nu ne va fi permis

Paștele să-l celebrăm

Și-nvierea s-o cântăm.

Ea, frumoasa catedrală

Fost-a o-ncăpere goală

Lumânările pe bănci

Au avut efecte-adânci

Au fost ca locțiitoare

Pentru lumea-n sărbătoare

Pentru cei fizic absenți

Dar cu spiritul prezenți

Care din a lor căsuță

Au făcut bisericuță

Ei dorind acum să fie

Toți o lumânare vie

Pe Domnul cel nepătruns

Nu-l slăvim nicicând de ajuns

Planul lui nu-l înțelegem

Pe el însă îl alegem

Când totu-i misterios

Și lumea parcă-i pe dos

Când răul ne invadează

Sănătatea ne-afectează

Când ne pasc doar tulburări

Și ne-asaltă întrebări

Despre grija cea cerească

Sau iubirea părintească,

A Tăticului din cer.

Ce rămâne un mister.

Noi pe el ne bizuim

Când ne-e bine, când bolim

Ce vă spun nu-i utopie

În el avem terapie

Strigăt să facem de fel

Să se-audă sus în cer

Să sunăm din fluierași

Să-i trezim pe îngerași,

Mânați, măăi, hăăăi, hăăi!

 

Am ajuns la ceas final

Anul nu a fost regal

Sincer, nici catastrofal

Nu am gând să țin discurs

Pe lunile ce s-au scurs

O spun nedisimulat,

Și roade s-au adunat,

Am putut să ne rugăm

Virusul să-l înfruntăm

Slujbe iar am celebrat

Și spovezi am ascultat

Omilii ținut-am noi

Dar nu la pereții goi

Distanța am respectat

Mască mereu am purtat

Am avut și eu Covid

N-am intrat de asta-n vid

Febra nu m-a ocolit

Ceva nopți m-am smiorcăit

Am fost chiar un „nesimțit”

La gust și la mirosit

Domnului îi mulțumesc

Și în taină îi șoptesc

Să ne aibă-n grija sa

Azi, mâine și pururea

Să fim bine-orientați

În speranță ancorați

Să fim toții circumspecți

Altruiști, și nu inepți

Credință de fier ne fie

Mai ales în pandemie

Veritabilă iubirea,

Că în ea e fericirea,

Iar frica cea de moarte

Stea de noi cât mai departe

Să fim plini de-ncredințarea

Că la Domnul e scăparea

Din viruși, din infectare

Și din orice izolare

Frunză verde, sălcioară

Zurgălăi să sune iară

Să audă-ntreaga țară

Să răsune veselie

De-aici, din episcopie,

Mânați, măăi, hăăi, hăăi!

 

Mă grăbesc a încheia

„Scurta” urătura-mea

Domnul sfânt să vă susțină

Sănătoși să vă mențină

Credința vă fie clară

Când sunt umbre ea declară

Că Domnul și-atuncea vine

Când sunt lacrimi și suspine

El n-alungă încercarea

Ci susține înfruntarea.

Lui cu toți ne-ncredințăm

Slabi cum suntem, îl rugăm

Să ne facă rezistenți

În virtute persistenți

Să  lucrăm doar cu folos

Și cu gust, și cu miros

Să fim distanți de păcat

Și de tot ce-i necurat

Să avem cărare dreaptă

Minte sănătoasă, coaptă

Și Duh Sfânt mereu în noi

Când ne zbatem în nevoi

Frunză verde de alune

Să dospiți de-nțelepciune

Frunză verde-n bătătură

Și-am pus punct la urătură

Mânați, măăăi, hăăi, hăăi!!!

La anul și la mulți ani!

A doua duminică de Advent

Ceea ce am reţinut după ascultarea lecturilor de la sfânta Liturghie şi mi-a rămas mai clar în minte a fost cuvântul lui Ioan Botezătorul: "Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui." De fapt, e un îndemn puternic, o strigare nu tocmai duioasă, dacă se observă felul în care e descris Ioan şi  mesajele care urmează acestui gând. 

Să conteze atât de mult mesajul pe care-l articulează un contemporan al lui Isus? Ce pregătirea pretindea atunci Ioan şi ce pregătire ar trebui să avem noi, modernii? Se aplică aceeaşi reţetă? În acest punct, subiectivismul e aproape recomandat. Însă nişte repere cât de cât generale tot sunt binevenite. 

În activismul frenetic în care ne zbatem - şi aici sunt prinşi destul de mulţi - e poate salutar ca cineva să ne spună să ne mai decuplăm şi să ne căutăm liniştile noastre. Probabil Botezătorul ne-ar spune să fim mai pasivi cu unele lucruri, să lăsăm timp gândurilor bune să se instaureze mai mult în noi, fără să le impunem secunde de prezenţă, că noi trebuie să trecem la alte şi alte gânduri. 

Calea Domnului poate că e mai întâi calea pe care o fac spre mine însumi, într-o autoreflecţie din care să văd limpede unde-l aşez pe Domnul în viaţa mea sau unde îl reaşez cu mai multă consideraţie şi respect. 

Vom ajunge să recunoaştem că rapiditatea ameţitoare a tehnologiei, a acţiunilor şi a aplicaţiilor care nu vor să rateze nicio secundă de timp pentru a satisface o cerere, o nevoie nu va fi niciodată ritmul 

de funcţionare a sufletul nostru. 

Dumnezeu nu ne repezeşte, nici când ne cere, nici când ne oferă. Iar răbdarea lui ne scoate de multe ori din toate precipitările noastre.

Pregătiti calea Domnului! Cum să o pregătim? În multe feluri. Oricum ar fi, numai nu în agitaţia şi iluzia de a trebui să întreprindem o mulţime de lucruri!   

Din nou Advent...

Adventul a sosit. Am început aşteptarea venirii lui Isus. Ne dăm timp pentru asta!  În fiecare biserică catolică se poate vedea la altar o coroană de Advent, la care arde prima lumânare. Poate deja aţi auzit intonat cântecul "Voi ceruri vă-nduraţi" sau mai vechiul "Rorate". Acesta din urma exprimă dorinţa atât de adâncă a oricărui creştin ca cerul să răspundă implorărilor şi să-l trimită pe Cel Drept, pe Mântuitorul.

În Advent poate avem multe aşteptări: să primim un cadou care să ne folosească; să se întoarcă cineva drag de departe; să redobândim linişte la locul de muncă; să înceteze un conflict pe care-l purtăm cu cineva de ani de zile etc. Aşteptarea cea mai de seamă rămâne aceea a lui Isus. 

Poate sunt binevenite întrebările: Ce anume trebuie să fac mai puţin, ca să se vadă că aştept în sufletul meu pe cineva? La ce renunţări ar trebui să mă gândesc aşa încât să nu renunţ la aşteptarea mea principală? 

În cea mai întunecată perioadă a anului vin spre noi luminile fragile ale lumânărilor. Dar şi multele luminiţe care înfrumuseţează atmosfera rece şi obscură de afară! Poate trebuie să aprindem în unele părţi ale sufletului lumini care de mult nu mai ard.

Doresc fiecăruia un Advent cu lumini crescânde în suflet, cu gânduri paşnice, cu realizări nu neapărat mari sau remarcabile, ci bune în ciuda micimii lor; cu sentimentul de împăcare cu tot ceea ce umple mediul nostru de viaţă, cu încredinţarea că Domnul vine spre noi oricât de pronunţate ne sunt mizeriile lăuntrice. 

Imi doresc un Advent cu trăiri spirituale în fiecare zi, pe care să ni le căutăm noi, pe care să ni le dea şi Cerul de la care avem până la urmă cele mai mari aşteptări. 

 

Pluguşor 2018

Urătură

Aho, aho surori şi fraţi

Luaţi loc, vă relaxaţi

Şi urarea-mi lecturaţi

E scrisă la repezeală

Nu-i făcută cu migală

Dar e toată cordială.

Mulţumire lui Isus

Asta, da, trebuie spus

Petru graţia primită

Pentru munca cea cinstită

Pentru clipele senine

Dar şi cele cu suspine

Pentru buna-ncurajare

Cât şi pentru-apostrofare

Pentru virtutea răbdării

Sau balsamul împăcării

Pentru buna-cuviinţă

Şi fuga de rea-credinţă

Domnul fie lăudat

Mult de tot, nemăsurat

Pentru cele ce a dat

Şi pentru ce-a refuzat

Că se ştie, hai reţine!

Că răul ce nu-mi convine

E la El un mare bine

Foarte verde-nbătătură

Dau o palmă-ntastatură

Şi vă zoresc la strigare

Să se-audă până-n zare

Dincolo chiar de hotare

Să se-audă clopoţei

Făr-a speria căţei

Mânaţi măi, hăăi, hăăăi!

N-am lucrat mereu cu spor

Mă scuzaţi, dar nu-s motor

Ba am irosit şi timp

Îmi bat pieptul, nu vă mint

Am greşit la redactare

Ce am dat la publicare

Nu am scris mereu atent

Că n-am minte de docent

Articole, meditaţii

M-au costat şi transpiraţii

Că vedeţi, nu-s inspirat

Osul mi-l pun la lucrat

Şi mintea ca să trudească

Nu în dodii să vorbească

Domnul fie lăudat

Zic mersi de rezultat

Nu-mi doresc în viitor

Apetit de scriitor

Ci doar să lucrez cu spor

Ca ţăranul pe ogor

Să îmi văd de treaba mea

Şi s-o fac ca nimenea

Să fiu niţeluş mai prompt

Nu cu-ntârzieri de tont

Să muncesc cu dăruire

Fără murmur şi cârtire

Să ajut unde-s chemat

Fără nici un ezitat

Şi când ziua se înclină

Eu să cer de sus lumină

Şi în rugă transparenţă

Şi-n tăcere consistenţă

Chiar de-i greu, să zic aşa:

„Facă-se doar voia ta!”

Frunză verde de cicoare

Mă cuprinde o mirare

Linişte-i în bătătură

Este asta urătură?

Hai să ridicăm dar glasul

Ba să mai săltăm şi pasul

Şi să chiuim cu toţii

S-audă cei cu emoţii

Şi deştepţii şi netoţii

Mănaţi măi, hăăi, hăăăi!

Anul care este nou

Să-l primim ca pe-un cadou

Timpul dat în folosinţă

Să-l trăim cu iscusinţă

Nu în ritm sec, monoton

Cu o viaţă ca-n balon

Egoistă, sufocantă

Tuturora iritantă

Să avem relaţii bune

Nu doar cu cei cu renume

Să ţinem la modestie

Şi la tot ce-i armonie

Să ne ţinem gura-nchisă

Când vorbirea nu-i permisă

Şi când ştim că ea, tăcerea

Mai dulce e decât mierea

Să ne placă să zâmbim

Şi când viaţa-i de pelin

Să ţinem la ce-i valoare

Şi s-o căutăm cu-ardoare

Când ne-apasă suferinţa

Leac ne fie, ea, credinţa

Iubirea, prin excelenţă

Să aibă omniprezenţă

Şi de suntem tulburaţi

Ba pleoştiţi, ba ofticaţi

Să ne lăsăm infuzaţi

Cu speranţă vindecaţi

Peste griji, peste decepţii

Peste falsele concepţii

Ce poate ne-au afectat

Ne-au rănit, ne-au ofensat

Şi în tot ce vom trăi,

Domnului îi vom sluji

Şi crucea ne-o vom purta

Că-i uşoară sau e grea

Frunze verde de alun

Aş vrea tare să vă spun

Că urarea nu-i mai multă

Nici mai mare, nici mai cultă

Nu-i acasă ticluită

La Viena-i încropită

Aici, cât mi-e cu putinţă

Sunt cu-n frate-n suferinţă

Şi cred că Domnul e mare

Şi-i aduce vindecare

Foaie verde de goldani

Vă spun sincer „La mulţi ani!”

Pr. Cristian Diac