Seara Cinei de Taină

   Sunt zile pe parcursul unui an peste care sufletul nu poate să treacă fără a le marca cu gânduri şi trăiri speciale. Joia Mare este o asemenea zi, încărcată cu haruri, cu recunoştinţă, cu intimitate sprituală. Aş vrea să mă las călăuzit pe firul gândurilor mele de cuvintele lui Isus rostite la Cina cea de Taină:  "Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea" (Luca 22,14). El şi-a început activitatea în mijlocul oamenilor singur şi a continuat-o cu cei doisprezece pe care i-a ales după cum a considerat el; a învăţat cum nimeni altul lucruri despre lumea aceasta şi mai ales despre cea de dincolo; a iertat de păcate şi a avertizat cu privire la gravitatea săvârşirii lor; s-a rugat singur şi împreună cu ceilalţi; s-a exprimat pe înţelesul tuturor şi a vorbit şi în parabole. Acum era la final. La final de drum, de operă, de viaţă. Mai rămăseseră doar ultimele zile pe care memoria posterităţii nu avea voie să le uite. Ele erau desăvârşirea unei opere divine, plăsmuită în veşnicie, din compoziţia căreia făceau parte cuvinte nemaiauzite, adevăruri inimaginabile minţii de atunci şi de acum, gesturi memorabile şi sacrificiul de sine care a culminat cu moartea.

    Evangheliile ne lasă să vedem grija cu care Isus pregăteşte această Cină. Ea va avea un caracter unic. Va fi Cina cea de Taină! Atmosfera este de o intimitate aparte. Aşa cum ne relatează Ioan evanghelistul, Isus se ridică de la masă, se încinge, toarnă apă într-un vas şi începe să spele picioarele ucenicilor. Scena dă peste cap toate aşteptările ucenicilor. Şi ale noastre. Era prea mult! Cine să înţeleagă gestul lui? Unde să mai fi văzut ei, atunci, şi noi, acum, o mai mare umilinţă? Cum să coboare Isus atât de jos? El spală picioarele de praful şi mizeria pe care le-au adunat de pe drumurile păcătoase pe care le-au străbătut. El le spală pentru a ne învăţa că la masa lui avem voie să luăm parte numai dacă suntem curaţi. El ne atinge în acele locuri, unde celorlalţi oameni le este ruşine să ne atingă. Şi le este ruşine pentru că nu ne iubesc aşa cum ne-a iubit el. "Înţelegeţi ce am făcut pentru voi?" (Ioan 13,12) Porunca iubirii...Ah, cât este de grea! Cât este de anevoie să speli picioarele altora, să faci servicii atât de umilitoare! Cât este de greu să te laşi spălat de alţii, să accepţi că există în tine pete şi murdării care se pot şterge numai dacă Dumnezeu intervine, numai dacă altcineva ţi le remarcă şi ţi le spală în numele lui Dumnezeu! Cât de exigentă este această poruncă! Şi cum să ne fie uşor să luăm şi noi ştergarul, dacă nu ne uităm la Isus? 

    Spălarea picioarelor era un gest imens. Însă nu era încă totul. Cuvintele ce urmează să se facă auzite din gura lui Isus erau năucitoare pentru orice minte umană. Isus le rosteşte, conştient fiind că aceasta îl va costa mult. Atât de mulţi nu-l vor înţelege şi nu vor lua în serios adevărul cuvintelor lui. Isus ştia însă şi că atâtea suflete nu vor avea altă fericire pe pământ decât cea revărsată din Euharistie. Ceea ce el stabilea şi lăsa pentru ucenici era o comoară, cum mai mare Dumnezeu nu ar mai fi putut face pământului şi inimii omului: dăruirea Trupului şi Sângelui său! Mare este taina sfintei Euharistii! Cum să avem pretenţia de a o înţelege? 

    A fost celebrată atunci, într-o seară, la Cina dinaintea ultimului Paşte a lui Isus pe pământ, şi va fi celebrată mereu pentru că aşa şi-a dorit Isus. Ea se va perpetua de-a lungul timpurilor şi Biserica îşi va găşi în ea hrana ei principală şi indispensabilă. Iar privilegiul de a continua celebrarea sfintei Euharistii, Isus îl va acorda ucenicilor săi şi celor care i-au urmat. 

    Numai pentru că se întrepătrunde atât de mult cu Euharistia, este Preoţia măreaţă şi divină. Preoţia s-a născut în Joia Mare, la Cina cea de Taină şi ea trăieşte în fidelitate faţă de Isus atâta vreme cât rămâne grefată pe Euharistie. 

     Celebrăm îndată sfânta Liturghie, numită în Joia Mare "Cina Domnului". Intrăm la masa pe care ne-o pregăteşte Isus. Auzim cuvintele pe care le-au auzit şi ucenicii pentru prima oară atunci. Ce mister minunat! Suntem împreună cu preoţii din lumea întreagă. În atâtea limbi şi în atâtea locuri se aud aceleaşi cuvinte asupra pâinii şi asupra vinului: Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi. Acesta este Trupul meu! Luaţi şi beţi din acesta toţi. Acesta este Sângele meu. Faceţi aceasta în amintirea mea! Vom fi în prezenţa lui Isus, cu inimile curate, pentru a face sărbătoare cu El, cu Domnul şi Învăţătorul nostru, cu Euharistia sufletelor noastre...

       Domnului din inimă îi mulţumesc pentru că pot să celebrez Sacramentul Iubirii lui Isus, Sfânta Liturghie. E cel mai mare şi mai preţios dar pe care l-am primit: Preoţia. Despre el, mai multe aici: http://cristian-diac.blogspot.it/2012/04/preotia.html#comment-form