Tereza cea mică

 

 

 

 

 

     Nu sunt în măsură să vorbesc despre viaţa şi spiritualitatea acestei mari sfinte, ştiind că au fost scrise cărţi întregi despre ea, de către oameni mari, de teologi fascinaţi de simplitatea şi grandoarea ei. Mă număr printre milioanele de creştini care i-au citit viaţa şi istoria sufletului ei. În patrimoniul de aur al ordinului carmelitan, numele Tereza are o rezonanţă deosebită. În Tereza cea mică nu se vede deloc imitarea Terezei celei mari, de Avila. Ea nu a avut privilegiul Terezei Benedicta a Crucii, de a purta coroana martiriului. În ea n-au strălucit daruri extraordinare, ea nu a fascinat şi nu a creat senzaţie în viaţa ei. Cu toate acestea drumul sfinţeniei ei este atât de minunat, atât de simplu, atât de profund, atât de admirabil! Cuvintele ei au o înţelepciune care nu poate fi considerată decât rodul cel mai frumos şi mai sublim al rugăciunii şi al harului. Ea merită astăzi privirea noastră plină de veneraţie. Ea merită să o iubim. Ea este mare nu pentru că şi-a dorit să fie mare, ci pentru că mereu a căutat să fie mică. A căutat să fie purtătoarea crucilor mici, a suferinţelor în care s-a regăsit alături de Isus. Ea a ajuns până acolo încât a mărturisit că e fericită să sufere. A avut o viaţă ca a noastră, dar o înţelegere a ei atât de diferită de înţelegerile noastre fracturate şi atât de pământeşti. Îi mulţumim cerului că ne-a dat-o. Ea e în măsură să ne inspire preţuire pentru orice lucru mic, având grijă să ne spună că ochiul iubitor al lui Dumnezeu îl valorifică altfel decât noi. Ea e în măsură să ne mijlocească cioplirea sufletului până acolo încât acesta să recapete trăsăturile sufletului unui copil de care Dumnezeu poate dispune în toată libertatea sa. Ea are să ne înveţe multe în ale sufletului. Merită să o citim. Îi cerem mijlocirea deosebită pentru această lună pe care am început-o.