Cu mintea în cer

....în locuinţa sfinţilor

    

     Prima zi a lunii noiembrie deschide temporal poarta către o nouă lună din an și, atemporal, o altă poartă, cea a paradisului pentru a arunca o privire asupra sfinților din casa Tatălui ceresc. E solemnitatea tuturor locuitorilor cerului. E sărbătoarea sfinților mari și a celor mici, a celor notorii și a celor care au trăit în anonimat, a celor care s-au remarcat într-un mod extraordinar și a celor care n-au dat peste cap prin vreo minune, legile firii. Pe toți laolaltă îi sărbătorim astăzi: copii, adulți, fecioare, mame, tineri, bătrâni, preoți, episcopi, laici, de toate vârstele și de toate condițiile, de toate temperamentele și caracterele. Ajunge și simpla imaginare a acestei imense adunări de oameni în bucuria iubirii infinite a lui Dumnezeu, ca să sugrume în noi orice cuvânt și să ne înece într-o uimire indescriptibilă pentru ceea ce ne așteaptă după această viață. Să întâlnim așa niște figuri grandioase, oameni ciopliți din lucrarea harului lui Dumnezeu, să intrăm în dialog cu câte un apostol, să ne întreținem cu un om ca Benedict, patronul Europei, să ne salutăm prin zâmbete vii și pline de exaltare cu sfânta Brigita sau Ecaterina, sau Clara, sau Francisc, să întâlnim jovialitatea întipărită într-un sfânt ca Filip Neri, să facem o "plimbare" cu toate cele trei Tereze, unite de acelaşi nume şi totuşi atât de diferite în felul lor de a fi...sfinte; să ne jucăm cu un sfânt ca Dominic Savio sau Francisc de la Fatima, fără să o lăsăm la o parte pe Iacinta, prietena lui; să purtăm discuţii cu cei de pe alte continente, din Asia sau Africa, fără să ne punem problema că nu ne înţelegem, deorece numai pe pământ "nu se înţeleg" oamenii; să ascultăm mărturia celor care au suferit pentru Isus, bunăoară a unuia ca Maximilian Maria Kolbe sau Ignaţiu de Antiohia, sau Cecilia, sau a maritirilor din Vietnam ori a celor din Japonia; să facem cunoştinţă cu cei pe care nu i-am zărit niciodată în calendare, cu cei a căror icoană nu s-a găsit nimeni să o picteze, cu cei pe care nu credeam să-i vedem acolo. Şi câte altele nu am putea noi face cu aşa o mulţime imensă de sfinţi care strălucesc în slava inefabilă a lui Dumnezeu, după ce am trece dincolo!

    E greu să găsim cuvinte pentru a defini persoana unui sfânt. E greu şi mai ales greşit să fixăm o reţetă de sfinţenie valabilă pentru toţi oamenii. Dacă priveşti la ei, nu poţi să vezi oameni care s-au încadrat în acelaşi tipar, care au realizat aceleaşi acţiuni şi au întrupat aceleaşi virtuţi, care s-au rugat în acelaşi fel şi la fel de mult. Varietatea lor e impresionantă, frumuseţea lor atât de bogată, iar fantezia Duhului de care s-au lăsat inspiraţi, infinită. Cât de minunat nu trebuie să fie Dumnezeu care şi-a lăsat chipul răsfrânt şi reflectat în atâtea mii şi mii de chipuri! 

    Sfinţenia este...în cine? E în oamenii cu adevărat oameni, din inima cărora iese sinceritate, respect, căldură, generozitate, iubire, nu după un program delimitat de ore, de circumstanţe sau persoane, ci în mod universal, autentic şi permanent. E în oamenii în care Dumnezeu îşi vede gândul realizat până şi în cele mai simple fapte, pentru că fiecare om este mai întâi un gând al lui Dumnezeu. E în acei oameni care merită cu adevărat să fie numiţi staruri, deoarece ei sunt adevăratele stele pe acest pământ; e în acei oameni pe chipul cărora nu se citeşte neapărat sfinţenie, dar care în interiorul lor sunt în cea mai frumoasă sintonie cu şoaptele divine. Sfinţenia este bunul suprem al acelor oameni care fac ceea ce tocmai trebuie să facă, şi fac bine. Ea este caracteristica vieţii acelor oameni care sunt încăpăţânaţi în direcţia binelui şi luptă pentru el cu orice preţ. E în viaţa acelora care îl iubesc pe Isus, se regăsesc în Trupul său mistic, Biserica, şi se bucură de comuniunea celorlalţi oameni. Sfinţenia e...încă multe. 

    E minunat Dumnezeu în El însuşi şi e minunat în sfinţii săi. Se regăseşte în fiecare dintre ei, iarăşi şi iarăşi altfel. Dar cât se regăseşte în ceea ce gândim, simţim şi facem noi? În fiecare om se ascund multe potenţialităţi. Peste toate, ca o guvernantă a lor, este şi potenţialitatea sfinţeniei. Sfinţenia...o performanţă prea grea. Niciodată imposibilă. Niciodată realizabilă de unul singur. Vreau să am steaua mea. Cu alte cuvinte, vreau să-mi aleg sfântul meu, vreau să am sfânta mea. Să fie cineva din rândul lor cu care să mă potrivesc, care să fi avut întrucâtva condiţia mea, activitatea mea, sau nu neapărat. Să fie patronul meu cu care să-mi placă să întreprind o colaborare tainică, virtuoasă, spirituală. El, ea să fie compania care să mă poarte prin sugestii, sfaturi, consiliere, mijlocire spre Cel de trei ori Sfânt, pentru că petrecerea veşniciei în prezenţa lui Dumnezeu şi cu atâţia sfinţi minunaţi trebuie să fie ceva fascinant, ceva de o frumuseţe pe care cuvintele însele recunosc că nu o pot exprima nicicând aici şi poate nici măcar dincolo.
    Toţi sfinţii şi sfintele lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru noi. Amin