Ce fel de Rege?
Solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului, încoronează anul liturgic şi-l încheie. În mod obişnuit, imaginea pe care o avem despre Isus nu este aceea de rege. El este pentru noi Mântuitorul, Mesia, Emanuel, Profetul, Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoare de astăzi, în esenţa ei, nu are altceva la bază decât episodul evanghelic pe care l-am ascultat cu toţii astăzi la sfânta Liturghie. Mă întreb dacă nu s-ar fi putut alege un alt pasaj evanghelic, cel în care Isus potoleşte furtuna şi lasă să se înţeleagă că el este stăpânul puterilor dezlănţuite ale naturii; sau cuvintele pe care El le rosteşte la finalul evangheliei după sfântul Matei: "mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ"; sau cel în care satură mulţimile de oameni cu câteva pâini.
Aşa, cu Isus legat la mâini înaintea lui Pilat, ni se trezeşte mai degrabă compasiunea, mila faţă de un Om care nu are voie să răspundă decât la întrebările care i se pun. La Isus nu regăsim nimic din inventarul însemnelor regale. Faptul că s-a declarat pe sine rege înaintea guvernatorului roman, care îl reprezenta pe împăratul roman în Israel, l-a costat multă batjocură. Cu o asemenea autodefinire nu a putut decât să trezească ridicolul şi sarcasmul "jandarmeriei" romane din Ierusalim. Însemnele regale le-a primit Isus pe toate în noaptea pătimirii sale, şi acestea l-au durut mult. Parodia soldaţilor nu a cunoscut margini şi ea a fost prilejuită tocmai de cuvintele pe care Isus le-a rostit înaintea lui Pilat: Da, eu sunt Rege! Rege fiind, i s-a pus în mână trestia, pe cap coroana, pe umeri mantia de purpură. Într-o altă înfăţişare regală nu l-a văzut nimeni pe acest pământ. Şi acea coroană de pe cap nu i-am schimbat-o nici eu. Aşa îl vedem mai departe în milioane de reprezentări iconice. Şi cu toate acestea, El şi numai El este adevăratul nostru rege.
Evanghelistul Ioan acordă un spaţiu foarte larg procesului lui Isus înaintea lui Pilat. O lectură superficială te face să crezi că Pilat ar fi protagonistul acţiunilor, că el ar fi agentul principal, cauza eficientă a tot ce se întâmplă cu Isus. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel: Isus este tot timpul liber, el decide asupra sieşi; el acţionează în mod suveran în orice împrejurare. Pilat este plasat pe niste coordonate de gândire care nu-i permit să înţeleagă nimic din ce spune Isus despre regalitatea lui: împărăţia mea nu este din lumea aceasta! De fapt, aceasta este afirmaţia centrală a întregii scene a lui Isus înaintea lui Pilat. Nu din lumea aceasta este împărăţia lui Isus. Din care lume? După ce indicii am putea recunoaşte acea lume?
Isus Cristos, deşi e conştient că Pilat are o cu totul altă concepţie despre putere şi regalitate decât el şi că este încuiat pentru a înţelege accepţiunea spirituală a cuvintelor sale, nu-l lasă totuşi fără explicaţii. Afirmaţia pe care o face are în sine o forţă revelatoare foarte puternică: "Eu pentru aceasta m-am născut...ca să dau mărturie despre adevăr" (In 18,37). De aici înţelegem că nu există un alt fundament pentru justificarea regalităţii sale decât adevărul. Un rege autentic este un om care dă mărturie despre adevăr, este de partea adevărului, îl afirmă, îl susţine, îl apără, îl eliberează de măşti, îl aduce la lumină. Isus este rege pentru că el spune adevărul, iar adevărul în materie de putere nu înseamnă în optica lui niciodată că numai atunci domneşti când îţi arăţi dominaţia. În realitate, domneşti atunci când umbli cu adevărul şi dai mărturie despre el. Numai atunci arăţi că ești un domn.
Uitându-ne la noi și la felul în care înțelegem să ne raportăm la adevăr, ne apucă rușinea că de multe ori, din prostie sau inconștiență, nu ne-am făcut slujitorii adevărului. Cine se face slujitorul adevărului, simte că are chiar din partea lui acreditarea să fie domn.
Isus a venit să dea mărturie despre adevăr și să ne arate în acest fel că este rege. Adevărul lui este integral, transparent, existențial uman și divin. La o analiză sinceră, observăm că noi suntem selectivi în privința adevărului, îl promovăm în funcție de conveniență și de profit, îl ascundem în funcție de interes sau îl scoatem pe gură doar dacă ne promovează. Venim la Isus astăzi să învăţăm să fim slujitori. Venim să învăţăm în acelaşi timp să fim şi domni.
Astăzi simt că trebuie să fiu mândru de un asemenea rege, de faptul că îi slujesc lui şi implicit adevărului. Mă bucur împreună cu milioanele de creştini, îndeosebi tineri, care l-au adorat astăzi, şi îmi plec ambii genunchi cu toată tragerea de inimă, cu toată dispoziţia şi încântarea interioară. Nu mă încearcă niciun sentiment de frică înaintea lui, deşi un altul mai mare decât el nu există. În faţa lui mă cuprinde reverenţa, respectul şi gratitudinea pentru tot ceea ce face pentru mine. Eu nu sunt un nimic pentru el, o marfă umană neglijabilă ci o persoană iubită care nu se simte de nimic şi de nimeni mai valorificată decât de el, Regele prin excelenţă. Pe el îl ador, lui îi cânt şi-i mulţumesc şi cu fiecare rugăciune Tatăl nostru nutresc o dorinţă: să vină Împărăţia sa. Amin.
Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!
Într-o succesiune ''la tron'' sunteţi, de departe, ''primul prinţ moştenitor''... Atât de mult iubiţi CUVÂNTUL revelat de REGELE NOSTRU, încât sunteţi ''flacără'' vie ce topeşte orice ''sloi'' de indiferenţă, nelămurire sau necredinţă... Vă mulţumesc părinte pentru ''tratamentul'' gratuit oferit inimii mele... sunteţi de-o generozitate şi o bucurie ce ''molipseşte'' tot ce întâlneşte...
RăspundețiȘtergereDomnu'Emil, nu sunt vrednic de cuvintele pe care le scrieti...Eu sunt mandru sa slujesc acestui rege. Ma straduiesc sa-l vestesc si sa-i fac cunoscute cuvintele si faptele glorioase pe acest pamant. Sa ne lumineze CUVANTUL, si sa fim slujitori fideli ai mareului REGE al iubirii. Amin.
ȘtergereUn rege al iubirii, un rege al iertarii, un rege al bucuriei divine, un rege plin de daruri si promisiuni, un rege al mangaierilor, un rege pentru si printre oameni si, mai ales...un rege al fiecarei inimi! Domnul tau si Dumnezeul tau este si regele meu...pentru totdeauna. Sa-i multumim cu umilinta, bucurie si speranta, pentru ca intr-o zi vom fi cu EL in imparatia Sa!
RăspundețiȘtergereDa, toate aceste caracteristiti sunt pe masura Regelui nostru divin. Sa ne intareasca harul divin ca sa fim cadva demni de Imparatia Domnului Cristos Isus.
ȘtergereO descriere atat de frumoasa pentru loialitate si atat de mult respect acordat unui rege, nu pot ramane fara admiratie.
RăspundețiȘtergereNoua ne place sa spunem ca el este regele nostru, dar oare Isus ne accepta ca slujitori ai sai? Deseori imi pun aceasta intrebare si nu astept raspuns pentru ca ajung de fiecare data la cuvintele centurionului: "Doamne nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu..."
Daca un necrestin ar citi aceste randuri cred ca ar putea exclama "cat de frumos si cat de bun e regele tau!
Multumim parinte ca ati deschis acest blog. Prezentarile sunt extraordinare si pline de invatatura. Fie ca acest har sa va insoteasca mereu si sa ne pastrati aproape de Adevar!
Cuvintele centurionului, doamna Simona, sunt incurajatoare pentru orice suflet tentat de simtamantul paralizant al nevredniciei de a se apropia de inaltimea iubirii acestui rege divin. Sa fim slujitorii acestui domn ceresc, este o onoare pentru noi pe care trebuie sa o facem cunoscuta!
ȘtergereCat imi este posibil, mai dau in vileag unele ganduri, cu bucuria ca sunt spre folosul si cresterea in credinta a celor care parcuri punerea lor in cuvinte. Va multumesc!
Cu bucurie!