Aţi înţeles toate acestea? (Mt 13,51)

  Din capitolul 13 al Evangheliei după sf. Matei am ascultat astăzi ultimele parabole. Întrebarea lui Isus are un ton evaluativ: "aţi înţeles toate acestea?" (Mt 13,51). De câteva duminici încoace tot auzim parabole cu privire la Împărăţia cerurilor. A fost mai întâi cea cu semănătorul care aruncă sămânţa în diferite tipuri de sol, apoi cea cu grâul şi neghina. Astăzi au urmat alte trei: comoara din ogor, perla şi năvodul. De ce a optat Isus pentru atâtea asemănări? Nu i-ar fi ajuns o singură parabolă să cuprindă adevărul despre misterul Împărăţiei? Dar cu mai multe, ne-a învăţat până la capăt ce înseamnă această Împărăţie? Pentru că parabolele sunt mai multe, mă gândesc că trebuie să ţinem cont de intenţia lui Isus de a nu reduce înţelesul Împărăţiei la una singură. Am sărăci şi chiar păgubi bogăţia învăţăturii lui Isus. Împărăţia este o realitate misterioasă, umană şi divină deopotrivă care nu înseamnă numai un anumit lucru, care nu suportă numai o singură asemănare, care nu este acest lucru, iar celălalt în mod absolut sigur nu. Varietatea parabolelor ne fereşte de o gândire religioasă creştină fundamentalistă. Pierzând din vedere spectrul larg de comparaţii, rişti să te declari satisfăcut cu un singur gând şi să reduci Împărăţia la gândul tău, desconsiderând sau atacând validitatea altor idei. 

   Aţi înţeles toate acestea -  se referă la certitudinea pe care trebuie să o postulăm că n-am înţeles Împărăţia în mod integral, ci că o acceptăm în bogăţia ei semantică, că încercăm să trăim după cum ne vorbeşte Isus despre semănător, despre agricultorul răbdător cu neghina, despre negustorul înţelept care a achiziţionat ogorul etc. Discursul parabolic ne previne cu privire la inutilitatea de a ne alimenta cu frici apocaliptice. Ne învaţă totodată să evităm laxismul şi pasivitatea. El ne vorbeşte despre un Dumnezeu bine intenţionat la adresa noastră, de voinţa căruia trebuie să ne bucurăm, fără să profităm prosteşte de bunătatea ei. El ne vorbeşte despre oferta generoasă pe care ne-o face Dumnezeu, dar şi despre indispensabilul nostru aport în a o dobândi. Ne rămâne să fim înţelepţi. Adică să-i cerem să fim înţelepţi, precum a fost Solomon în rugăciunea sa. Toate lucrurile pe care le posedăm au valoarea lor. Când apare Împărăţia în orizontul gândirii noastre, toate devin (ar trebui să devină) relative. Relative la Împărăţie. Adică aşa folosite, încât să ne lege de Împărăţie.