luni, 31 decembrie 2018

Pluguşor 2018




Urătură

Aho, aho surori şi fraţi
Luaţi loc, vă relaxaţi
Şi urarea-mi lecturaţi
E scrisă la repezeală
Nu-i făcută cu migală
Dar e toată cordială.
Mulţumire lui Isus
Asta, da, trebuie spus
Petru graţia primită
Pentru munca cea cinstită
Pentru clipele senine
Dar şi cele cu suspine
Pentru buna-ncurajare
Cât şi pentru-apostrofare
Pentru virtutea răbdării
Sau balsamul împăcării
Pentru buna-cuviinţă
Şi fuga de rea-credinţă
Domnul fie lăudat
Mult de tot, nemăsurat
Pentru cele ce a dat
Şi pentru ce-a refuzat
Că se ştie, hai reţine!
Că răul ce nu-mi convine
E la El un mare bine
Foarte verde-nbătătură
Dau o palmă-ntastatură
Şi vă zoresc la strigare
Să se-audă până-n zare
Dincolo chiar de hotare
Să se-audă clopoţei
Făr-a speria căţei
Mânaţi măi, hăăi, hăăăi!

N-am lucrat mereu cu spor
Mă scuzaţi, dar nu-s motor
Ba am irosit şi timp
Îmi bat pieptul, nu vă mint
Am greşit la redactare
Ce am dat la publicare
Nu am scris mereu atent
Că n-am minte de docent
Articole, meditaţii
M-au costat şi transpiraţii
Că vedeţi, nu-s inspirat
Osul mi-l pun la lucrat
Şi mintea ca să trudească
Nu în dodii să vorbească
Domnul fie lăudat
Zic mersi de rezultat
Nu-mi doresc în viitor
Apetit de scriitor
Ci doar să lucrez cu spor
Ca ţăranul pe ogor
Să îmi văd de treaba mea
Şi s-o fac ca nimenea
Să fiu niţeluş mai prompt
Nu cu-ntârzieri de tont
Să muncesc cu dăruire
Fără murmur şi cârtire
Să ajut unde-s chemat
Fără nici un ezitat
Şi când ziua se înclină
Eu să cer de sus lumină
Şi în rugă transparenţă
Şi-n tăcere consistenţă
Chiar de-i greu, să zic aşa:
„Facă-se doar voia ta!”
Frunză verde de cicoare
Mă cuprinde o mirare
Linişte-i în bătătură
Este asta urătură?
Hai să ridicăm dar glasul
Ba să mai săltăm şi pasul
Şi să chiuim cu toţii
S-audă cei cu emoţii
Şi deştepţii şi netoţii
Mănaţi măi, hăăi, hăăăi!

Anul care este nou
Să-l primim ca pe-un cadou
Timpul dat în folosinţă
Să-l trăim cu iscusinţă
Nu în ritm sec, monoton
Cu o viaţă ca-n balon
Egoistă, sufocantă
Tuturora iritantă
Să avem relaţii bune
Nu doar cu cei cu renume
Să ţinem la modestie
Şi la tot ce-i armonie
Să ne ţinem gura-nchisă
Când vorbirea nu-i permisă
Şi când ştim că ea, tăcerea
Mai dulce e decât mierea
Să ne placă să zâmbim
Şi când viaţa-i de pelin
Să ţinem la ce-i valoare
Şi s-o căutăm cu-ardoare
Când ne-apasă suferinţa
Leac ne fie, ea, credinţa
Iubirea, prin excelenţă
Să aibă omniprezenţă
Şi de suntem tulburaţi
Ba pleoştiţi, ba ofticaţi
Să ne lăsăm infuzaţi
Cu speranţă vindecaţi
Peste griji, peste decepţii
Peste falsele concepţii
Ce poate ne-au afectat
Ne-au rănit, ne-au ofensat
Şi în tot ce vom trăi,
Domnului îi vom sluji
Şi crucea ne-o vom purta
Că-i uşoară sau e grea
Frunze verde de alun
Aş vrea tare să vă spun
Că urarea nu-i mai multă
Nici mai mare, nici mai cultă
Nu-i acasă ticluită
La Viena-i încropită
Aici, cât mi-e cu putinţă
Sunt cu-n frate-n suferinţă
Şi cred că Domnul e mare
Şi-i aduce vindecare
Foaie verde de goldani
Vă spun sincer „La mulţi ani!”

Pr. Cristian Diac













duminică, 2 decembrie 2018

A venit Adventul!





Arde prima lumânare...


     
   Am aprins în această seară prima lumânare de la coroana Adventului, numită şi lumânarea Profetului. Păşim în farmecul spiritual al acestui minunat timp dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului. Mă bucur să văd pâlpâirea blândă a acestei lumânări şi lumina pe care o emană în camera mea. Lumina ei nu este ca acea a becului sau a neonului: rece, uniformă, statică, ci una plâpâindă, discretă, liniştită, tandră. Ea mă cheamă în apropierea ei pentru a-mi lumina faţa şi a mă încălzi. În preajma ei, încerc să văd care este mesajul pe care mi-l aşază uşor pe inimă în această primă duminică a Adventului. Împreună cu Profetul, în care văd sinteza tuturor profeţilor şi a profeţiilor lor, mă pun în aşteptarea Mântuitorului. Nu cer să fiu deja iradiat de lumină. Mă mulţumesc acum cu o singură lumânare arzândă. În mine vreau să trezesc aşteptarea dintru începuturi a celui care vine să mă răscumpere de păcat, şi privirea atentă asupra timpului umplut de atâtea obscurităţi dinanitea venirii lui pe pământ. În lumina săracă, dar cu neputinţă de neglijat a primei lumânări, încerc să pun în prim planul conştiinţei mele umbrele sufletului meu, slăbiciunile care sunt parte din mine şi cu care mă însoţesc în această viaţă; să-mi accept părţile obscure. Lumânarea profetului îmi spune că trebuie să trezesc în mine speranţa că Dumnezeu se va folosi într-un fel sau altul şi de aceste umbre ale interiorului meu şi le va aduce în raza luminii sale purificatoare. Lumânarea profetului mă învaţă că în viaţă trebuie să mă mulţumesc şi cu puţin, că nu există doar zile complet luminate, că încrederea mea în Dumnezeu ar putea să diminueze mult în ceasul greu suportabil al încercărilor, dar că nu are voie să se întrerupă, să se stingă cu totul nici chiar când misterul semiobscurului este atât de copleşitor.
    Mă alătur creştinilor de pe toate meridianele pământului şi celor care îmi citesc rândurile, în aşteptarea activă, dar nu agitată, a Celui care vine la noi. Încep acest timp binecuvântat al Adventului cu dorinţa de a căuta să-mi educ simţurile şi vederea ochilor. Îmi dau seama că în acest timp fermecător îmi sunt solicitaţi foarte mult ochii. Sunt atâtea luminiţe care vor să fie văzute şi admirate. Dar nu am voie să uit, mai ales în această perioadă de persistenţă a întunericului, că ochii mei sunt solicitaţi să vadă: să vadă esenţialul, să vadă lumina, oricât de mică ar fi ea într-un om sau altul.  
Advent binecuvântat tuturor!


duminică, 31 decembrie 2017

Și-am plecat cu plugușorul



Plugușor 2017


Aho, aho, surori şi fraţi
Imagine similară
Agitaţi sau relaxaţi
Luaţi loc, mai respiraţi
Şi urarea mi-ascultaţi
Multe nu am a vă spune
Clopot iarăşi stă să sune
Că anul se primeneşte
`18 se şi porneşte
Timpul este efemer
Că-i răcoare sau e ger
Trece aşa pe nesimţite
Înghiţind rosturi, ursite
Te întreb şi chibzuieşti
Bine tu îl foloseşti?
Sau în van îl iroseşti?
Dar să nu cădeţi pe gânduri
Oi mai scrie două rânduri
Că urarea nu s-opreşte
Plugul abia se urneşte
Şi până atunci măi fraţi
Singurei sau însuraţi
Şi voi surioare toate
În waiting sau măritate
Sus paharul ridicaţi
Și cu mine dar strigaţi
Să se-audă aici în Iaşi
Că nu suntem noi chiar laşi
Mănaţi măi, hăăi, hăăi!!!

Bilanţ face fiecare
Sumară examinare
Să vadă ce-a realizat
În anul ce s-a-ncheiat
De e vorba de progres
Sau poate de un regres
În prima, a doua tranşă
Sau în nu ştiu care branşă
Mergi pe-o simplă analiză
Îţi faci singur expertiză
Imagine similarăŞi ce-a fost deficitar
Scoţi din noul calendar
Și ce-a fost depreciat
Ştii că e de extirpat
Fără să aştepţi un sfat
Sau să fii consiliat
Că doar nu eşti psihopat
Sau cu creier îngheţat
Că minte avem cu toţii
Să nu facem ca netoţii
Să fim, mai rău, nesimţiţi
Oameni grobi şi neciopliţi
Pentru tot ce am primit
Cerul fie preaslăvit
Că au fost şi suferinţe
Sau, ştiu eu, ce nevoinţe
Sau poate vreo indigenţă
Sau la şcoală coringenţă
Că au fost niscaiva lacrimi
Sau adevărate patimi
Că am fost şi umiliţi
Sau certaţi ori ponegriţi
La altar ne prezentăm
Că ne doare, că oftăm
Şi le punem jos pe toate
Ca să fie preschimbate
În ofrande parfumate
De Sus binecuvântate.
Facem iarăşi roată mare
Ca la oameni de onoare
Ne lipim de balamale
Dăm un ochi și la sarmale
Şi sunăm din zurgălăi
Să se-audă până-n văi
Şi ne încrețim la frunţi
Şi strigăm până în munţi
Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

Anul ce s-a petrecut
Multe a mai conţinut
Nu a fost totul ca-n vis
Că doar nu-s în paradis
Luni, chiar ani am tot muncit
Şi-o lucrare-am isprăvit
Şi examen eu am dat
Şi studiile-am încheiat.
Am plecat şi-ntr-un voiaj
În fapt, un pelerinaj
În Franţa, chiar la Taizé
Cu tineri, vreo 19
Nu cu stress, nu cu suspans
Ci cu rugă şi silence
Şi împărtăşiri fertile
Cam aşa, vreo şase zile
Şi când timpul s-amplinit
După anii de slujit
În Austria muntoasă
Ţară mică şi frumoasă
Eu de Weiz m-am despărţit
Și-n patrie-am revenit
La Iaşi iar am început
Timid, cam nepriceput
Ba să fiu administrator
Ici pe colo chiar translator
Şi vă spun, nu e o glumă,
Ca să fie trei la sumă
Lucrez şi la Presa Bună
Şi celui ce vrea germană
Chiar îl rog, mă bage-n seamă
Luni seară sunt invitaţi
Şi boboci şi avansaţi
(Damit du das Deutsche kannst
Hab vor mir doch keine Angst!)
Imagini pentru plugusorFrunză verde maghiran
Ne prinde final de an
Şi urarea nu-i completă
Nici n-arată ea cochetă
Nu-i nimic, doar nu-s vedetă
Vă zoresc să mai mănaţi
Şi o duşcă să luaţi
Să sunăm din zurgălăi
Să latre în văi dulăi
Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

În anul ce stă să vină
Să aveți în voi lumină
Nu din cosmos sau din soare
Nici din bec cu ledul mare
Ci direct de la Isus
Tezaurul de nespus
Casa vă fie curată
De e mică ori mai lată
Masa bine încărcată
În grăsimi mai moderată
Copiii toți sănătoși
Nu răciți, bolnăvicioși
Mame tandre, iubitoare
În virtute-nvățătoare
Doamne înfrumusețate
Mă-nțelegeți, nu fardate
Și domnii, toți verticali
Eleganți, principiali
Și fete frumoase toate
Cu suflet nobil dotate
Și vârstnici cu-nțelepciune
Toți prudenți, cu bun renume
Funcționari toți educați
Demn, onești, calificați
Muncitori bine plătiți
Nu bruscați ori slugăriți
Politicieni versați
Cu bun simț, nu viciați

Tuturor multă credință
Mai ales în suferință
Timp de introspecție
Când e vreo decepție
Generoși noi să zâmbim
Inimi triste să-ncălzim
Ca Domnul să ne iubească
Mereu să ne fericească

Frunză verde, foi de nuc
Caut punctul și mă duc
Și-oi veni din nou la anul
Chiar dacă nu-mi dați voi banul
Și din suflet voi ura
Că-mi sunteți simpatici, da
Și-am să strig și fără bani
Hai noroc și…La multi ani!
Mănați, măi! Hăăăi, hăăăi!




   












duminică, 24 decembrie 2017

Hai la iesle, la Isus!




Imagine similară
     Ziua se retrage uşor, pe nesimţite şi lasă loc unei nopţi speciale, pe care am aşteptat-o săptămâni, pentru care ne-am pregătit pe dinafară şi pe dinăuntru, aşa cum am înţeles şi am putut fiecare. E sărbătoare pentru că e Noaptea Naşterii lui Isus. Ce farmec poartă cu sine cuprinsul acelei nopţi din istorie când dintr-o Fecioară a venit la noi Isus! În încăperea unui grajd, în împrejurări sărace alege să se nasce pentru noi Fiul lui Dumnezeu... O seamă de contradicţii umplu tabloul acestei unice şi irepetabile nopţi: Cuvântul se naşte în tăcere, Lumina vine în întuneric, Bogăţia se îmbracă în sărăcie, Divinul se descoperă în uman, Atotputernicia se manifestă în neputinţă, Slava cerească este schimbată pe ambianţa unui grajd. Ce să înţelegem din Dumnezeu? De ce se comportă aşa cu Fiul său? Cum este el din "fire"? Cum să ne purtăm cu el? Ce să facem cu Isus?
     Dumnezeu pare să aibă o preferinţă pentru tot ce e simplu. Nu-i plac împrejurările luxuriante. Nu se complică când e vorba de noi cu scenarii greu inteligibile. Merge chiar până la limita credibilului, aşa încât mulţi, tot mai mulţi chiar nu cred că putea să exagereze într-atât încât să aleagă un grajd pentru primele lui clipe pământeşti; că nu putea fi acolo, în braţele Mariei, chiar Cel de o fire, de o esenţă, de o aceeaşi dumnezeire cu unicul şi singurul Dumnezeu. Nu-i nimic! În starea în care mă aflu, sunt bucuros, decuplându-mă de orice ispită a raționamentelor sterile sau a sofismelor încâlcite, să cred că Dumnezeu în Isus aşa a vrut să vină la noi. Aşa şi nu altfel! Se potriveşte atât de bine cu natura lui, cu simplitatea lui debordantă, cu iubirea lui caldă, umană, paşnică şi nemăsurabilă. 
     De aceea, în noaptea aceasta, în auzul cântecelor, în privirea pe care o aruncăm pe multele lumini să retrezim în noi simțirile pe care le-am avut în copilărie. E şansa noastră de a trăi în simplitate Crăciunul. O simplitate inofensivă, generoasă, ornată cu tăceri și reculegeri, cu recapitulări de trăiri de altădată! În ea îşi va găsi loc Isus Cristos, cu tot ceea ce are cu sine din cerul lui divin. Cu ea păşim candid spre ieslea lui, fără aşteptări inadecvate, fără să-l ofensăm sau obosim cu griji excesiv sau exclusiv pământeşti, materiale. 
     Hai la iesle, la Isus, lui să ne închinăm! Hai să mergem spre copilaşul acesta dulce, drag. Văzându-ne, ne va zâmbi şi nouă blând. Cum să nu ne facem timp pentru un asemenea drum! Atâţia îl vor face în aceste zile! Vom fi mulţi, la cea mai frumoasă întâlnire rezervată pentru aceste zile sfinte! 
     E Noaptea Nașterii lui Isus! Ce noapte minunată! Ce noapte sfântă! Să ne meargă la suflet, îmi doresc! 


   

duminică, 3 decembrie 2017

Advent. Dorit Mesie, vino!





     E plăcută sărbătoarea în sine, dar plăcută e şi aşteptarea ei. Ea îi potenţează trăirea, îi conferă intensitate în plan interior. Nu ne apucăm de sărbătorit Crăciunul fără ceva prealabil. Am ieși din sărbătoare atinși în vreo senzație sau alta, dar nu pătrunși până la suflete. E adevărat că ne-ar străluci ochii pentru că în ei s-ar reflecta multe luminițe din vitrine, din piețe și din străzi, dar noi nu am ajunge să reflectăm lumina care vine din altă parte și e imaterială. Nu, nu vrem imediat Crăciunul, aşa cum vrem comanda făcută online la vreun produs sau altul. Nu, imediatul să se petreacă în altă parte a vieţii, dar nu atunci când e vorba de ceva ce interesează sufletul nostru. Mai întâi vrem Crăciunul la orizont, să-l vedem de departe ca să avem timp să ne inducem o stare de aşteptare şi vigilenţă. Ne rezervăm aceste săptămâni premergătoare lui ca să avem timp să ni se facă dor de el.

      Îmi doresc să nu umplem aşteptarea noastră doar cu multele lucruri cotidiene, justificate prin utilitatea lor şi de multe ori dispersante prin efectul pe care îl produc, fără a ne strădui să căutăm secvenţe scurte de tăcere. Poate la-nceput aceste tăceri ale noastre, de 5-10 minute ne vor părea sterile. Să stai şi să nu faci nimic?! Însă ele se vor transforma în clipe de întâlnire cu partea tainică din noi. Întrebările pe care ni le vom pune vor fi pe nesimţite şi întrebări pe care ni le pune conştiinţa. Apoi lor le vor urma şi întrebările pe care i le punem lui Dumnezeu. Dacă nu avem o coroană de Advent în casă, în lumina căreia să ne aşezăm cu tot cu tăcerile şi introspecţiile noastre, putem aprinde o lumânare ca să vedem ce aşteptări avem de la noi şi ce aşteptări are Dumnezeu.

    Adventul este "waiting in silence", aşa cum se aude în cântecul pe care îl adaug acestei postări, e "aşteptare în tăcere". Există tăceri şi tăceri. Unele sunt naive, altele cu subînţeles, unele sunt expresii ale neputinţei, altele ascund decepţii incurabile, unele sunt forme de a purta război cu anumiţi adversari, altele recipiente purtătoare de depresie. iarăşi altele, vindecătoare. Există şi tăcerile în care are loc reculegerea, meditaţia, întâlnirea cu sinele şi cu Dumnezeu. Zilele Adventului nu sunt multe. Cu ce emoţii, cu ce evantai de gânduri mă prezint în momentul de faţă înaintea lui Isus? Cu ce tip de tăcere? Isus vine la noi, la mine, în viaţa pe care o am, aşa cum o am.