Pluguşor 2014

Urătură

Aho, aho surori şi fraţi

Şi voi cei interesaţi

De pe blog să nu plecaţi

Ci pe loc să v-aşezaţi

Şi urarea mi-ascultaţi.

Nu e ea chivernisită

Nu-i aleasă, nu-i spoită,

Totuşi trebuie auzită

Urare à la Cristian

Aţi primit şi-acum un an

De atunci trecură zile

Şi s-au scris câteva file

Gânduri mici şi rumegate

Au ajuns verbalizate,

 Reflecţii dacă-am scris

Scurt am fost şi doar concis,

Că doar sunteţi ocupaţi

De lene nealteraţi,

Şi ce găsiţi în cuvinte

Vreţi s-ajungă şi la minte

Să s-aşeze chiar pe cord

Şi să fie în acord

Cu ce cere conştiinţa

Sau ne impune credinţa

Frunză verde de cais

Să s-audă-n paradis

Mănaţi măăi, hăăi, hăăi! 

Dacă nu am reuşit

Să vă scriu cum aţi voit,

De greşeli s-au strecurat

Cum voi nu v-aţi aşteptat

Dacă ce am exprimat

A fost uneori blazat

Şi-acribia a lipsit

Şi stilul poate-amorţit

Rogu-vă pe fiecare

Să-mi daţi grabnic...dezlegare.

Frunză verde maghiran

Să s-audă şi-ntr-un an

Mănaţi măi, hăăi, hăăi! 

Tot ce a fost rău, păcat

În anul ce-a expirat

Să se uite, să dispară

Un nou duh în noi s-apară

Să avem intenţii fine

Nu urâte, nu meschine

Să optăm pentru virtute

Şi acum, şi-n senectute

Să fim oameni cordiali

Deloc superficiali

Să alegem ce-i corect

Demn de noi şi înţelept

Şi în ceas de suferinţă

Să avem îngăduinţă

Şi răbdare tot mereu

Cu al nostru Dumnezeu

Nu pretenţii-nfumurate

Aşteptări infatuate

Ci credinţă de granit

Şi un spirit şlefuit

O speranţă mereu trează

Şi-o iubire ce cutează

Să-nvingă şi-amar şi acru

Ca să stea numai în sacru

Frunză verde iasomie

Domnul lăudat să fie 

Mănaţi măi, hăăi, hăăi! 

Gânduri şi intenţii bune

Anul nou să-l încunune

Cuvântul venit din cer

Schimbe tot ce-i efemer

Cuvintele noastre multe

Pe Cuvânt să nu-l insulte 

Să vădim inteligenţă

Şi în fapte coerenţă, 

Să fim buni la aplicaţii

Nu pierduţi prin divagaţii

Să deschidem Cartea Sfântă

Care sufletul l-avântă

Spre lumini de sus astrale

Nu spre chestii mici banale

Şi un vers de memorăm

Sufletul ni-l încărcăm

Cu tot ce e sacrosant
Nu doar azi interesant
Cu cunoaştere perenă
Pentru o viaţă serenă.  

Frunză verde, câtă-i glia
Să se-audă-n România
Mănaţi măi, hăăi, hăăi! 

Nu sunt urător de seamă
Şi-a-nceput să-mi fie teamă
Că rostesc poate prea multe
Inutile şi inculte.
Fără a vă călca în prag
Vă anunţ că mă retrag,

Specialist nu sunt în rime
Doar în lucruri strict infime
Decât să vă plictisesc 
Mai degrabă mă opresc
Şi cu o suflare-adâncă
Dintr-un piept ce nu-i de stâncă
Vă urez din inimioară
Viaţă lungă şi uşoară
Ani să curgă peste voi
De să-i număraţi în doi
Harul vină-n orice casă
Bucate pe orice masă
Rugăciune-n orice gură
Şi pe şes, şi-n curmătură
Pe blog de mai lecturaţi
Să fiţi toţi edificaţi
Fie-vă efervescent
Ajutor spre transcendent

Frunză verde, fulgi de nea
Pun punct la urarea mea. 

Mănaţi măi, hăă, hăăi! 



(Urarea se lasă completată cu plăcere!)

Noaptea Naşterii lui Isus!

Este seara zilei de 24 decembrie. O seară cum alta anul nu are în tot cuprinsul său. Lumea sărbătoreşte. Copiii cântă, oameni îşi transmit cele mai frumoase şi cordiale gânduri, locuinţele sunt împodobite. Totul pentru că e...Crăciunul. Ce minune de sărbătoare e Crăciunul! Ce să facem să-l simţim mai intens? Cum să ne alegem simţirile? Cât de copii să devenim ca să vibrăm în farmecul lui ceresc? 

    Mi-e gândul în această seară la multele seri de Ajun din copilărie când intonam colinde ore întregi, în pragul caselor din satul meu; când stăteam ca ministrant în faţa altarului, în timpul sfintei Liturghii din Noaptea de Crăciun, cercetând cu atenţie ieslea şi personajele dinaintea mea, înecându-mi privirea în chipul plăpând al Pruncuşorului; cum jucam în scenetele la biserică, fie ca păstoraș, fie ca Iosif sau alt personaj...  

    Gândul îmi este în această seară însă mai ales la primul Crăciun de pe acest pământ, la acea noapte tainică în care Betleemul întreg era învăluit în întuneric. Până când acesta a fost străpuns de Lumina care venea din înălţimile cereşti. Şi acea noapte a devenit o noapte luminată! Unică este noaptea în care s-a născut pentru noi Fiul lui Dumnezeu; o alta asemenea ei nu va cunoaşte omenirea! În ce simplitate a fost învăluită şi în câtă tăcere! De ce nu s-a auzit de Prunc pe tot pământul? De ce să-i fi plăcut lui Dumnezeu tocmai încăperea unui grajd pentru unicul său Fiu? De ce nu au trâmbiţat îngerii în toate colţurile pământului ca omenirea întreagă să se trezescă și să plece spre ieslea Betleemului? Nimic din luminile de astăzi, din fastul sărbătorii noastre. Nimic n-a cunoscut atunci Crăciunul. Unde să se găsească un contrast mai mare între ceea ce este Dumnezeu şi felul cum alege el să fie om între oameni?! Contrastul e uimire! 

     Voi cânta împreună cu miile de credincioşi de pretudindeni despre această noapte, bucurându-mă de ea aşa cum nu mă bucur de nici una din nopţile din an. Îmi doresc tare ca Pruncul divin să vină şi în încăperea sufletului meu. Va găsi şi aici tăceri şi obscurităţi, umbre şi îndoieli, zbucium şi străduinţe, mizerii şi neputinţe de tot felul! Va trebui să prefere din nou un asemenea grajd, pe care va putea să-l umple cu lumina sa. Îmi doresc o noapte de vis, o noapte în care Pruncul să binevoiască să intre şi la mine. În mine. Din moment ce a preferat atunci grajdul, va trebui să mă accepte aşa cum sunt. Eu nu voi face altceva decât să mă bucur şi să jubilez împreună cu păstorii şi cu îngerii şi cu cine mai vrea din soborul ceresc, tot repetându-mi că iarăşi s-a născut Isus!

    

Aprind lumânarea îngerilor!

     În această seară am aprins la coroană a patra lumânare: lumânarea îngerilor. Crăciunul este atât de aproape, iar zilele sunt încărcate cu un farmec tot mai mare. Se cântă mult, se fac urări, se povestesc tot felul de istorioare cu Naşterea Pruncului divin, cu păstoraşii străfulgeraţi de lumina cerească, cu măgarul grijuliu de apariţia neaşteptată a oaspeţilor chiar în "locuinţa" lui şi, nu în ultimul rând cu îngeraşii vestitori de mare bucurie, coborând din cer. Din panoplia Crăciunului nu pot lipsi îngerii. Îmi vine în minte vechiul colind din care atunci când mergeam la colindat, cântam cel puţin patru strofe: "Cântă-n coruri mii şi mii, îngeri drăgălaşi". Îmi imaginam cu mintea de atunci cum au umplut îngeraşii grajdul unde a venit Isus pe lume.  

     Aprinderea lumânării îngerilor ar trebui să ne ofere o anumită inspirație pentru săptămâna ce urmează. Faptul că Fiul lui Dumnezeu venea pe pământ, nu i-a lăsat pe îngerași indiferenți în cerul lor umplut de fericire. Evenimentul era prea mare ca să-l rateze în desfătări chiar și paradisiace. Coborând pe pământ, ei nu l-au trăit totuși doar pentru ei. Au vrut neapărat să-l comunice. Cum să valorificăm în aceste zile gestul îngerilor? Ce să comunicăm? Cum să ne alegem subiecţii şi cum subiectele de discuţie? Suntem asaltați de tot felul de cereri de a fi caritativi, de a ne deschide inimile, de a fi darnici în chiar acest timp. Uneori într-atât că ne apucă resentimentul și aversiunea. Tentația de a reacționa distanțat și rece am înțeles pentru mine că este într-adevăr o tentație și nu o înțeleaptă decizie. Neputința de a veni în ajutorul tuturor e un sentiment neplăcut și general. Dar și benefic: ne dăm seama că suntem niște neputincioși în fond și ne determină să creștem miza pe intervenția lui Dumnezeu. Însă pentru ceva anume, pentru un lucru sau două gândite în taină, în folosul celuilalt am avea și priceperea necesară și mijloacele. Să fie ceva în sensul acesta: o felicitare trimisă nemotivat, un semn material plasat cuiva necunoscut, un timp afectat pentru ajutor. Este bine să ieșim din noi înșine, să facem ceva fără a ne gândi câtuși de puțin la aprecierea de după, la mulțumiri, la recunoștință. A patra lumânare poate fi o subînțeleasă invitație de a lumina poate de data asta nu atât în interiorul meu, pentru mine, cât mai ales în exterior, pentru cineva anume, pentru niște oameni plasați mai departe de centru, de atenția publicului, de ajutorul multora. Am întreprinde o muncă...angelică.

Aprind a treia lumânare!

     În multe biserici se săvârşeşte "ritul" aprinderii celei de-a treia lumânări: rugăciuni, cântece speciale, referințe biblice. În anii în care ministram  cu plăcere și cu zel nu se pomenea de aşa ceva. Însă câte nu au prins contur în timpul ultimilor 20 de ani! Şi e frumos pentru că aşa apar tradiţiile. Dăm importanță unui lucru pentru că ne transpune într-o stare spirituală specifică. Zilele Adventului, trec, așa cum am presimțit, repede, și în nici două săptămâni suntem în plină sărbătoare a Crăciunului. Această ultimă perioadă este atât de plină de concerte, întâlniri, revederi, pregătiri, dar și de mult stres și agitație: cumpărături, poșta de Crăciun (eu încă mai scriu felicitări reale, nu virtuale, și încă nu sunt dispus să mă lepăd de obicei), pastorație sporită în cazul meu, program administrativ mai intens în cazul altora și atâtea alte lucruri care se îngrămădesc în aceste ultime zile. 

     Aprinderea lumânării păstorilor ar trebui să ne ofere o anumită inspirație pentru săptămâna ce urmează. Faptul că Fiul lui Dumnezeu venea pe pământ, i-a interesat prea puțin pe puternicii de atunci, pe înaltele personalități ale acelei vremi. Și Dumnezeu știa prea bine asta. Evenimentul nașterii lui nu-i lăsa în schimb indiferenți pe niște păstori plasați la marginea societății, la propriu și la figurat. Nu știm nimic despre ei, despre biografia lor. Nici vizita pe care au făcut-o Pruncului nu pare să-i fi scos din anonimat ulterior, deoarece biografiile lor ne-au rămas la fel de necunoscute. Și totuși privilegiul de a fi vizitatorii nocturi ai lui Isus, în chiar noaptea nașterii sale, și-l revendică doar ei. Că tocmai ei au intrat sub atenția lui Dumnezeu, ar trebui să ne dea de gândit. Nu e neapărat nevoie să fim oameni cu carte, cu studii, cu renume social ca să fim importanți în ochii lui Dumnezeu. Numai simplitatea inimii să nu ne lipsească și deschiderea spirituală! Pe temeiul acestora Dumnezeu poate săvârși enorm de mult. Păstorii sunt de imitat în această privință. Preferința pentru ei e o invitație de a ne examina complexitatea vieții. Apoi, din alt unghi văzute lucrurile, ar trebui să ne gândim spre cine mergem în aceste zile. Ce preferințe avem cu privire la oameni. Un ajutor anonim, un timp oferit cu plăcere, o felicitare, niște cuvinte edificatoare, toate acestea și altele de genul lor pot să vizeze oameni complet necunoscuți pentru ziare și pentru societate, dar nu și pentru Dumnezeu. Aprindem lumânarea păstorilor pentru a ne lăsa pătrunși de simplitatea vieții lor și pentru a porni spre căutarea simplității noastre pierdute. 

Neprihănita Zămislire (Versuri)

Neprihănitei

Nu în proză, nici în frază

Să te-admir aş vrea, Marie,

Ci, cătând după cuvinte,

Să-ţi încheg o poezie.

Nu eşti studiu, teorie,

Sau răspuns la chestionare,

Ci eşti farmec, reverie,

Concentrat de contemplare.

Eşti ce nu a fost vreodată

Vreo fiinţă sublunară.

Numai tu, Imaculată,

O graţie singulară.

Concepută fără pată,

Fără umbre, fără vină,

Unică, nerepetată

Investiţie divină.

Artă pururi admirată

Muzică celestă, vie

Inspiraţie curată

Toate-n una, o, Marie.

Îngeri mulţi să vină-n vale

Omenirea întregită

Să-ţi cântăm cu lumi astrale

Că tu eşti Neprihănită.

Arde a doua lumânare!

    Am aprins cu o nerăbdare aproape de copil în această seara a doua lumânare. Lumina nu este singură în sursa ei. Acum ard două lumânări. E mai aproape sărbătoarea Crăciunului. Sincer, nici nu vreau să vină prea repede. Bucuria aşteptării sărbătorii trebuie consumată încet şi cu intensitate până când soseşte bucuria propriu-zisă a sărbătorii. Sunt atâtea momente minunate rezervate acestor zile premergătoare Crăciunului. Noi nu aşteptăm împlinirea unei date (25 decembrie), ci pe Cineva anume. Aşteptarea noastră e departe de a fi sterilă. Doar nu stăm fără să facem nimic. Însă bine nu aşteptăm nici dacă încercăm să facem tot timpul ceva; şi faptul de a nu face nimic e menţionat în Noul Testament. Şi nu în sens negativ! Să stai cu tine şi să te pui la dispoziţia gândurilor tale în mod sincer şi fără nici o prefăcătorie, poate fi chiar greu şi neplăcut: îţi pot veni în minte tot felul de frustrări, neîmpliniri, sentimente nelalocul lor pentru care te condamni cum nu ţi-ai închipuit înainte. Distilarea, aşezarea, sortarea şi purificarea universului interior e o activitate adecvată Adventului. Lumânarea Betleemului arde. Şi când mă gândesc că Betleemul a ratat cel mai frumos eveniment din istoria lui, ignorând cu desăvârşire naşterea Pruncului, chiar nu mai ştiu la ce să mă gândesc. Nu voi zăbovi cu mintea la Betleemul de azi, ci la cel de atunci, la drumurile lui, la simplitatea locuinţelor, la paşii unei perechi unice spre adăpostul de nicăieri. Dumnezeu l-a găsit totuşi vrednic în ciuda oricărei nevrednicii. Acolo a vrut să vadă lumina lumii Fiul său. Ce "gusturi" poate avea Dumnezeu! Plecând de aici, îmi este aproape teamă de multele consideraţii eronate pe care le emit asupra unor situaţii sau oameni pe care Dumnezeu îi vede într-o cu totul altă lumină. Lumina lumânării Betleemului pe care am aprins-o în această seară să iradieze şi să radieze această eroare a minţii mele, dispunând-o pentru o aşa benefică mutaţie de gândire: cea a lui Dumnezeu.