Parabola grâului şi a neghinei ne ilustrează misterioasa condiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu aici pe pământ. Ceea ce-i asigură nota distinctivă este coexistenţa binelui şi a răului din interiorul ei, cu care Dumnezeu nu este de acord, deoarece nu el a cauzat-o, dar pe care nu o aboleşte dintr-o raţiune atât de greu de înţeles pentru noi: eliminarea răului ar avea ca şi efect nedorit afectarea binelui. Ideea de fond a parabolei vine să inducă în nou o anumită atitudine faţă de răul prezent în lume: răbdarea. Pe ea o are înainte de toate şi o exercită continuu faţă de noi toţi Dumnezeu.
Îmi imaginez şirul neîntrerupt de strigăte care se ridică până la cer din gurile atâtor oameni: Doamne, ne-am săturat de atâta nedreptate! Coboară din cerul tău şi fă ceva! Cum poţi să stai şi să priveşti spectacolul groaznic şi sângeros al atâtor violenţe pentru care nici nu mai avem imaginaţie? Cum să nu-ţi pese de chipurile înecate în lacrimi ale atâtor copii din Siria sau Ucraina sau Orientul Mijlociu care văd în jurul lor cruzime şi iad? Am ajuns la capătul puterilor şi nu mai putem răbda! Cum să priveşti bestialitatea atâtor acţiuni omeneşti şi să nu faci nimic când ar ajunge din partea ta un singur cuvânt? De ce să persiste cineva în suferinţă luni şi ani de zile, fără să găsească vreun alt rost pentru existenţa aceasta pământească decât durerea şi dezolarea? Cât de interminabilă este lista unor asemenea gânduri şi în ce neînchipuită concurenţă stau ele cu gândurile de laudă şi de preamărire care urcă spre Dumnezeul nostru!
Parabola neghinei şi a grâului dezvăluie un adevăr cutremurător pentru sfera noastră sublunară: neîntrerupta interferenţă a binelui şi răului pe care nimic nu o poate stopa, deoarece încă n-a venit vremea recoltei. La întrebarea servitorilor: Vrei să mergem să o plivim? noi n-am primi alt răspuns de la Dumnezeu decât cel din parabolă: Lăsaţi-le să crească împreună! Cât de greu ne cad aceste cuvinte! De unde să avem atâta răbdare? Cum să atenuăm în noi avântul de a lua în mână sabia şi de lovi fără nicio rezervă în tot ce-i perfidie, nedreptate şi fărădelege evidentă sau disimulată? Cum să ne însuşim această virtute divină? Ce replică dezarmantă: "Lăsaţi-le să crească împreună!" Ea vine din partea Stăpânului suprem care gândeşte după alte criterii decât ale noastre. E adevărat că neghina în ogor rămâne tot neghină până la recoltă. Însă iaraşi e adevărat că în privinţa noastră, neghina de azi e de multe ori grâul de mâine. Nume de sfinţi precum Paul, Augustin, Ignatiu demonstrează posibilitatea unei asemenea transformări. Transformarea lor s-a petrecut pe fondul unei răbdări: răbdării lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu