Cine are urechi, să audă şi să-nţeleagă!

      Parabola semănătorului nu are nevoie de fapt de nici o explicaţie, din moment ce interpretarea ei a fost făcută chiar de Isus, la cererea ucenicilor. Înseamnă că ei n-au înţeles-o. N-au înţeles nici faptul că Isus recurge la parabolă pentru a vorbi despre Împărăţia Cerurilor. Din ceea ce ne spune evanghelistul Matei, suntem îndreptăţiţi să suspectăm auditoriul lui Isus de atunci de grad considerabil de neînţelegere. Aceştia, deşi văd, totuşi nu văd, deşi aud, nu aud şi nu înţeleg. Despre parabolă ştim că este o poveste care vrea să ne spună altceva decât ceea ce noi tocmai citim în ea. Doar nu voia Isus să le explice ţăranilor de atunci cum stau treburile cu semănatul şi în câte locuri poate să ajungă sămânţa. El nu voia să redea în cuvinte o realitate general cunoscută, ci să exprime ceva (nu tot!) din misterul Împărăţiei lui Dumnezeu. 

        Pe registrul comparațiilor, noi suntem pământul, sămânța este cuvântul evangheliei, iar semănătorul este Cristos. După modul cum arunca sămânță, am putea să-i reproșăm semănătorului o anumită doză de risipă. Ce să caute sămânța în drum? Cât să reziste în pământul pietros? Cum să se dezvolte între spini? Această acțiune de însămânțare am putea-o compara însă cu străduința predicatorului de a vesti Evanghelia. El vestește mesajul lui Cristos, fără să se asigure de receptivitatea ascultătorilor, fără să aibă certitudinea că acesta va găsi adăpost în inimile oamenilor. El predică până și în acele ambiente în care, după calculele omenești, rezultatele sunt minime, dacă nu chiar nule. Această risipă până la urmă nu e risipă, ci e generozitate divină abundentă. Gândirea economică eficientă după care ne ghidăm acțiunile nu-l caracterizează pe Dumnezeu. El aruncă sămânța peste tot, așa încât nimeni să nu-și găsească scuza că e în totală necunoștință de cauză. De partea lui, așadar generozitatea, abundența, Cuvântul vieții. De partea noastră? Distingem patru categorii de oameni. În interpretarea lui Isus, toate cele patru categorii au ceva în comun: ei aud cuvântul Împărăției! Primii îl aud și-l înțeleg, ultimii îl aud, dar nu-l înțeleg! Categoriile din mijloc îl aud pentru puțin timp sau îl îneacă în griji lumești. Ce facem noi cu cuvântul lui Dumnezeu? Orice acțiune umană buna este rezultatul unei conlucrări, unei sinergii: Dumnezeu și noi! Trebuie să credem că Dumnezeu nu face totul pentru noi și, iarași, că fără el nu putem face chiar nimic. Nu putem să ne scuzăm că nu înţelegem cuvântul. În acest caz putem cere explicaţii! Şi nici nu putem să ne plângem că în grădina sufletului nostru nu putem face chiar nimic!