Bogatul anonim şi săracul Lazăr

Ce importanţă covârşitoare are tema sărăciei şi purtarea cu cei săraci, învăţăm mai ales din evanghelia după sfântul Luca, în special din această mişcătoare parabolă. În măsură să o comenteze, nu cu cuvintele, ci cu propria viaţă, ar fi, printre alţii, sfântul Vincenţiu de Paul, supranumit „părintele săracilor”. El spunea că „dacă îi slujim pe săraci, îl slujim pe Dumnezeu”. Parabola nu ne este povestită astăzi pentru a ne smulge admiraţia cu privire la frumuseţea ei literară, ci pentru a ne învăța despre bogăție și sărăcie. Spre deosebire de bogat, care, deşi bogat, este un anonim, săracul Lazăr are un nume. Dacă nu pentru oameni, în mod sigur pentru Dumnezeu! Amândoi mor. În cazul lui Lazăr, nici pomeneală de înmormântare. Moartea le răstoarnă radical condiţia. Pentru Lazăr încep desfătările cereşti; pentru bogat, chinurile şi lipsa.

 

De ce această inversiune? Unde păcătuise bogatul? Nu păcătuise prin simplul fapt că era bogat. Statutul de bogat nu e unul în sine păcătos. El păcătuise pentru că îl ignorase complet pe Lazăr. Măcar dacă ar fi fost la câţiva kilometri depărtare de el! Însă Lazăr zăcea chiar „înaintea uşii lui”. Cum putea să se bucure şi să petreacă fără să se simtă câtuşi de puţin responsabil de stomacul şi decenţa existenţială a semenului său, a egalului său în demnitate, Lazăr, mai ales când bucuria acestuia ar fi fost atinsă și cu firimiturile care cădeau de pe masa lui? Este falsă părerea că Dumnezeu a lăsat pe lumea asta bogaţi şi săraci. Falsă este şi părerea că resursele pământului sunt reduse, aşa încât oricum nu s-ar aboli sărăcia şi foamea. Dacă toţi am fi conştienţi că nu suntem decât administratorii bunurilor şi nu stăpânii lor, nimeni n-ar mai striga pentru câştigarea subzistenţei. Dacă am avea grijă să nu se arunce atâtea alimente în fiecare zi, ar fi hrană şi pentru ultimul flămând din această lume.

În cazul multor bogaţi, creşterea bogăţiei este direct proporţională cu creşterea sărăciei  lor spirituale. În schimb, săracii pot avea multă bogăție spirituală. Ei sunt în vizorul lui Dumnezeu. Lor le dedică Isus prima fericire în predica de pe munte, făcându-ne să înțelegem că ei sunt predilecţii atenţiei divine. Bogatul prinde cuvânt şi imploră mijlocire când pentru el destinul era deja pecetluit. Din răspunsul pe care îl dă Abraham, înţelegem şi noi, ascultătorii, că nu vom putea prezenta nici o scuză că n-am ştiut cât sunt de grave avariţia, zgârcenia, neglijenţa şi egoismul.