vineri, 2 noiembrie 2012

Odihna cea veşnică...






....şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească lor.
 
 
 
     E o zi de linişte, de reculegere şi tăcere. Este ziua pomenirii tuturor credincioşilor răposaţi. Mă gândesc la cei care au plecat dintre noi. Ei sunt ai noştri şi noi suntem ai lor. E o zi propice pentru o meditaţie asupra vieţii şi a morţii. Cimitirul este populat astăzi de oameni în mişcare, de oameni în agitaţie, nelinişte şi griji, în timp ce el este de altfel tot timpul un loc al oamenilor aflaţi în nemişcare, netulburare şi odihnă. Cum ai putea, plimbându-te printre morminte, să nu cazi pe gânduri, pe gânduri grele, existenţiale? Vieţile celor de deasupra există numai pentru că au existat cei dedesupt şi au oferit viaţă. Moartea este peste tot, omniprezentă, sub fiecare cruce. Şi oricât de multă linişte ar fi în cimitir, totuşi nu-ţi este posibil să eviţi strigătul asurzitor care vine spre urechea sufletului tău din orice mormânt, strigăt care, oricum te-ai învârti şi oricât ai căuta să-l ignori, nu-ţi dă pace: şi tu vei muri! Şi privirea ţi se întoarce în semn de refuz, şi vede frunzele căzând, grăbite să confirme cu mişcarea lor coborâtoare acelaşi adevăr. Şi lumânarea arzândă ar vrea şi ea să-ţi spună şi să întărească în mistuirea ei, că totul e finit. Cimitirul este un loc aparte, este o viitoare casă a trupului meu, a trupului tău...
     Cimitirul e locul celei mai profunde întâlniri dintre oameni. În el se vorbește mult. În gând. În el sunt cele mai intense amintiri aduse la suprafața memoriei. În el se recapitulează istorii întregi. Biografii complete trec prin fața ochilor minții. El este un loc de regăsire umană, spirituală. Acolo mă izbește trecerea nemiloasă a timpului, lăcomia morții care cu nesaț înghite generație după generație de oameni. Tot acolo însă mă cuprinde sentimentul unei comuniuni largi, imense, atemporale. Cei de acolo și noi cei de aici suntem legați, iar moartea e o linie de demarcație peste care, rând pe rând, trecem cu toții.
Cimitirul este locul în care îmi pun problema credinței. Acolo se ridică tumultuos întrebarea: ce cred despre locuitorii cimitirului și ce cred despre mine. Și îmi vine în minte cu repeziciune cuvântul mângâietor al lui Isus: Eu sunt Învierea și Viața, cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi! Așa este, așa trebuie să fie. El a înviat! Nimeni nu-mi poate spune cu demonstrație imbatabilă că Isus n-a înviat. Eu cred. Cred asta mai ales când sunt în cimitir, fără să mă gândesc prea mult că alții nu cred. Cred în trezirea celor adormiți la viață. Cine m-ar scoate din noaptea în care m-aș arunca singur în cazul în care nu aș crede și de unde mi-ar mai veni lumina speranței? De aceea, sunt bucuros de credința pe care o am și mă înclin cu recunoștință în fața acelora care mi-au predat-o și care au trăit-o înaintea mea. Le sunt recunoscător și îi ofer Domnului pe toți, astăzi în ziua dedicată pomenirii lor, nesperând decât în marea revedere din ziua fără de o altă nouă zi, aceea a venirii lui Isus în slava îngerilor și a sfinților săi, așa cum îmi spune scumpa mea credință. Amin.



Vă sugerez să ascultaţi, luând pauză de la orice activitate, cutremurătoarea parte introductivă din Requiem-ul lui Mozart, intitulat: Introitus.
 
 

 
 
Câteva imagini din cimitirul parohial, Weiz.
 
 







4 comentarii:

  1. Gelobt sei Jesus Cristus!!!

    Cat de frumos se leaga cele doua sarbatori....Daca ieri de Sarbatoarea tuturor Sfintilor ne doream si ne imaginam cum e sa te plimbi pe aleeile Cerului si sa te intalnesti cu toti Sfintii,astazi deja avem datoria morala de a reveni cu picioarele pe pamant si sa ne plimbam cu respect, recunostinta si in tacere pe aleeile Cimitirului.Loc de pelerinaj si reculegere,unde din pacate nu ne putem intalni cu cei dragi care au plecat dintre noi...!!!Noi stim ca trupurile lor sunt acolo in mormant.Dar sufletul lor stim noi unde este??? Eu cred ca cel mai bun loc de a te gandi la sfintenie este in Cimitir,pentru ca doar asa intro zi cand nici noi nu vom mai fi ...doar acolo pe aleeile cerului putem sa ne intalnim cu cei dragi!!!!
    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace !!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O asociatie frumoasa, doamna Hanselmann! Cele doua sarbatori se conjuga atat de bine. Si motivul frumos al aleilor din 1 noiembrie si al celor din cimitir din ziua urmatoare. Incheiati in nota de speranta. Asa speram sa fie, o revedere frumoasa in cer cu toti ce dragi care au trecut si care ne vor urma cand noi nu vom mai fi! Sa-i fericeasca Domnul in indurarea sa!

      Ștergere
  2. Cutremurător şi sensibil totul, promit că voi reveni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnu' Emi, asa este moartea, asta este si viata in confruntarea cu misterul mortii. Si Mozart a exprimat asta genial in aceasta opera muzicala. Sa avem o zi cu har!

      Ștergere