Rusaliile

Duhul Sfânt în noi!

      Am învăţat la teologie că despre Duhul Sfânt nu se poate vorbi mai nimic. Identitatea lui ne rămâne ascunsă. El se sustrage oricărei analize, demonstraţii sau explicaţii omeneşti. El scapă înţelegerii minţii noastre. Ioan evanghelistul exprimă acest lucru când spune că vântul suflă unde vrea; nu ştii de unde vine, nici încotro merge (cfr. In 3,8) şi continuă precizând că aşa este şi cu cel născut din Duhul Sfânt. Darurile lui sunt multe, iar cei care le primesc întrunesc criterii de vrednicie numai de El ştiute. Însă orice dar sau (dacă e în formă extraordinară!) orice carismă este nu în beneficiu propriu, ci comunitar. Sfântul Paul detaliază: "unuia îi este dat prin Duhul cuvântul înţelepciunii, iar altuia, datorită aceluiaşi Duh, credinţa, altuia, darul vindecărilor, prin acelaşi singur Duh; unuia puterea de a face minuni...altuia, varietatea limbilor, iar altuia interpretarea limbilor. Însă toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea." (1Corinteni 12,8-11). Nu despre persoana şi identitatea Duhului Sfânt voi încerca să scriu, ci despre ceea ce performează el în om.

       Cred că fiecare poate, cercetându-se cu sinceritate, fără  severitate imprudentă şi fără exagerări prefăcute şi îndulcite, să recunoască în el măcar unul din darurile Duhului. Că nu suntem dăruiţi cu toate, trebuie să ne fie clar. Că nu vrem să recunoaştem nici un dar în noi, e iarăşi ceva de care trebuie să ne ferim, deoarece fiecare om, aparent oricât de nedotat, este un loc în care Duhul Sfânt acţionează şi îşi face simţită eficacitatea. Înţelept este din partea noastră şi dătător de pace sufletească, să ne bucurăm de ceea ce avem noi, fără să aspirăm la ceea ce găsim la alţii. Duhul Sfânt ne valorifică acolo unde ştie că dăm roade, nu unde credem noi că am fi de valoare.

     Mă întreb, cum arată omul în care este Duhul Sfânt? Răspund pe cale apofatică (prin negaţie, mai degrabă decât prin afirmaţie), încercând, după mintea mea, să spun ce nu este. El nu este neapărat un inteligent, nu este un om al cărui comportament este după cele mai frumoase maniere. Eu nu l-aş califica drept civilizat; el nu este un talentat, în felul celor care sunt adunaţi la emisiuni, nici un om doar cumsecate. Cel în care trăieşte Duhul Sfânt, nu este un om conformist, căruia nu i se poate reproşa niciodată că a încălcat vreo regulă, şi nici un om care se ghidează neabătut după principii clare stabilite dinainte şi definitiv. El nu este un om permanent calculat, care are scopuri pe care şi le urmăreşte cu o raţiune impecabilă, nici unul care este complet la voia întâmplării sau a vremii. El nu este un om cu deschidere pentru orice teorie şi orice idee, fără niciun criteriu de selecţie. Omul Duhului Sfânt nu este un om al legilor naturii. 

      Îl văd pe Duhul Sfânt în omul în care ideile, sentimentele, acţiunile nu sunt niciodată vechi şi expirate, ci mereu proaspete; în omul care nu aplică un principiu la toate cazurile, indiferent de circumstanţe sau de condiţii, ci care are tocmai acest dar de a găsi pentru fiecare conjunctură reţeta potrivită a binelui şi a adevărului. Duhul e în acel om care nu vrea să fie sluga legilor, ci care înţelege să se folosească de legi sau să le încalce uneori pentru scopuri superioare lor. Este în acela care vorbeşte simplu, dar cu o profunzime venită din altă lume: din lumea lui Dumnezeu. Duhul se face prezent în acel om care profită de fantezia lui (a Duhului) nelimitată pentru a găsi noi şi noi expresii ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. El este locuit de acel om pe care nu-l interesează cu orice preţ propria reputaţie şi considerentele celorlalţi, atunci când este chemat să întreprindă acţiuni nebune în optica multor oameni, dar nu şi în cea a lui Dumnezeu. Pe Duhul Sfânt îl are omul în simţirile şi acţiunile căruia se simte ceva suprafiresc, nu imediat explicabil, ceva care are savoare spirituală, plăcută sufletului şi inimii. El este în acea persoană care iubeşte mult peste limitele gândirii umane sau chiar împotriva lor; este în acela care îndrăzneşte să exteriorizeze speranţe acolo unde ele, omeneşte vorbind, au încetat cu totul. Este în acela care arată şi prin cele mai simple lucruri pe care le face că în el este deja viaţa veşnică. Şi aşa mai departe...

     Îi mulţumesc pentru tot ceea ce face în noi şi îmi doresc să-şi găsească un loc plăcut şi primitor în fiecare inimă! Amin.