luni, 28 mai 2012

Lumânarea de la Botez


Prilej de amintire

    Cine mai ştie ce s-a întâmplat cu lumânarea care a început să ardă la botezul lui, din momentul în care preotul a făcut această invitaţie părinţilor: "primiţi lumina lui Cristos!"?  Unde a fost ea aşezată şi cum a fost privită ulterior? A mai fost ea aprinsă? Dacă aş avea acum înaintea ochilor mei propria lumânare de la botez, cu siguranţă aş încerca emoţii speciale. Mai întâi aş privi-o cu toată atenţia, în tăcere şi cu un fel de consideraţie aparte; aş lua-o în mâinile mele cu grijă şi mi-aş lăsa gândurile să zboare peste ani şi spaţii până la începuturile existenţei mele în această lume, ba puţin mai încoace, până în clipa renaşterii mele creştine, până în seara zilei de 15 martie 1981, când am primit sacramentul botezului. Aş lua între degete fitilul negru al lumânării, cu convingerea că de atunci n-a mai ars în nicio altă ocazie timp de 31 de ani şi m-aş strădui cu toate datele pe care le am deja în memorie: biserica din sat, imaginea părinţilor, a naşilor, preotul celebrant, ritualul care îmi este cunoscut, locul din biserică, să reconstitui în mintea mea cadrul acelei sărbători unice din viaţa mea, când lumânarea a ars la botezul meu pentru prima şi, cred că nu greşesc să cred, ultima dată. M-aş bucura să pot păstra acum această lumânare ca pe unicul lucru care a fost atunci de faţă, ca o martoră inconştientă, arzândă, la sacramentul încreştinării mele. Ce păcat că ea nu mai există, că de ea nu s-a îngrijit nimeni!
      Am intrat în biserica parohială de aici şi am fost surprins să văd atâtea lumânări în jurul bazinului baptismal (spun bazin pentru că în biserică se celebrează botezul şi prin scufundare). Erau atâtea lumânări câţi copii la prima sfântă Împărtăşanie. Uitându-mă atent, am văzut că ele erau lumânările lor de la botez. Au fost păstrate timp de 8 sau 9 ani. Şi vor continua să fie păstrate. Frumos şi mişcător! Ce valoare capătă ele acum, când se fac martore şi la prima primire a sfintei Împărtăşanii! Pe ele sunt inscripţionate numele, data botezului şi cea de la prima sfântă Împărtăşanie. E un sentiment pe care poate încă nu-l trăiesc copiii în toate amploarea şi frumuseţea lui spirituală. Mi-am dorit, în timp ce admiram frumuseţea lor artistică şi cugetam la valoarea lor spirituală, să o am şi eu pe a mea, aşa cum era ea atunci, mult mai simplă şi cu siguranţă mai lungă. Aş fi aprins-o în fiecare an la data botezului meu timp de o oră, ca să-mi amintească cu flacăra ei demnă, tandră şi neclintită că trebuie să mă străduiesc să fiu aşa cum le-a fost spus atunci părinţilor şi naşilor mei: "aveţi grijă ca acest copil al vostru să fie un copil al luminii".  Străduinţa mea rămâne valabilă şi în absenţa ei, pentru că, cu o urmă de tristeţe nemângâiată recunosc, această lumânare nu mai există. Dar dacă a ta, a celui care citeşti aceste rânduri, există, e frumos să o păstrezi ca să-ţi fie prilej de sacră amintire a unui eveniment atât de mare de care a avut parte viaţa ta în perioada incipientă şi atât de fragedă a existenţei ei: Botezul. 

7 comentarii:

  1. foarte putini oameni se gandesc,din pacate,la ziua botezului lor; pentru multi ramane o zi inscrisa in istorie, de care isi amintesc poate cu prilejul participarii la alte botezuri...dar ma gandesc ca Dumnezeu ar vrea sa marcam cumva aceasta zi...macar printr-un gand...sau o scurta ruga...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa cum spui, Ana, frumos ar fi printr-un gând sau printr-o rugă. Putem face asta în fiecare an, afland mai intai care a fost acea zi binecuvantată a botezului, pentru că multora ea le este chiar necunoscuta!

      Ștergere
  2. Din pacate nici eu nu am pastrat lumanarile de la botezul copiilor mei, dar cred ca m-as simti mult mai bine daca, la cununia lor religioasa m-as ingriji, cu multa delicatete, ca lumanarile sa aiba inscriptionate pe ele data botezului, a mirului si a cununiei religioase. Si o sa-mi sfatuiesc copii sa pastreze cu sfintenie acele lumanari si sa le aprinda la fiecare din cele trei aniversari in semn de recunostinta adusa Domnului pentru darul vietii, al credintei si al iubirii. Multumim Padre pentru randurile frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu este un obicei păstrarea lumânărilor care ard la asemenea evenimente sacre. Gândul pe care îl aveţi chiar e frumos şi merită aplicat. Cum spuneţi, în semn de recunoştinţă pentru darul vieţii, al credinţei şi al iubirii. Salut întreaga familie şi vă doresc multe bucurii spirituale!
    (Cu plăcere!)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos ,Imi plac aceste lumanari personalizate ,dar nu este o regula dupa parerea mea pastrarea lor pana la prima impartasanie.Am 64 de ani dar cu sinceritate afirm ca nu am stiut ca trebuie pastrate. Imi plac doar pentru simplul motiv ca sant personalizate frumos (artistic ) incanta si bucura privirea dar din punctul de vedere al spiritualitatii..................nu stiu ce sa spun DOMNUL SA VA BINECUVANTEZE !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi raspund nu mie, ci domnului Voican! Nu am vrut sa sugerez obligativitatea pastrarii ei, ci doar faptul ca, pentru identitatea noastra crestina, ele au o insemnatate aparte si menirea de a ne aminti si de a ne transpune spiritual in starea de atunci. Da, aceste sunt frumoase, insa nu datorita frumusetii lor merita pastrate, ci asa cum spuneam, rolului pe care l-au avut la botez! Sa ne binecuvanteze pe toti, domnu Voican! Si dumneavoastra sa va intareasca trupul si sa va dea sanatatea de care aveti nevoie! cu drag!

      Ștergere
  5. Voican Gheorghe29 mai 2012 la 12:44

    referitor la comentariul din 29 mai 2012 ,12,38 din eroare am trecut numele Cristian Diac Ma numesc Gheorghe Voican si imi cer scz.pentru greseala mea .In speranta ca am fost inteles ,VA MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere