Prietenia

Eram convins că ai să vii!


        Prietenul meu nu s-a întors de pe câmpul de luptă, Sir! Acordaţi-mi permisiunea să-l caut şi să-l aduc aici. "Refuz", spuse ofiţerul, "nu vreau să vă puneţi viaţa în joc pentru un om care probabil e deja mort." Soldatul s-a dus totuşi să-l caute şi s-a întors o oră mai târziu, rănit foarte grav, cu prietenul lui mort în braţe. Ofiţerul, aprins de mânie, a urlat către el spunându-i: "V-am spus că e posibil să fie mort. Acum v-am pierdut pe amândoi. Ce v-a folosit să ieşiti pe câmp şi să aduceţi aici un cadavru? Soldatul rănit i-a răspuns: "A meritat, Sir. Când l-am găsit, trăia încă, şi mi-a spus: "Jack, ştiam că ai să vii." (traducere proprie, Istorioare înţelepte, Anthony de Mello)

      Trista întâmplare (împotriva voinţei mele folosesc acest cuvânt, deoarece cred că aproape nimic în viaţă nu e întâmplător. Lucrurile sunt văzute aşa doar din perspectiva prezentului, însă analiza retrospectivă a evenimentelor elimină rând pe rând orice întâmplare. Totul se constituie într-un ansamblu bine structurat, în care umanul și divinul împletesc în tainică interacțiune ceea ce numim viață) m-a emoţionat foarte mult pentru sfârşitul ei: "ştiam că ai să vii." Privesc acest text ca pe unul în stare să pună pe gânduri. În mintea oricui, el provoacă plăcute exclamaţii mai întâi. Ce gest mişcător! Ce prietenie adâncă şi bine coaptă a stat în spatele acestui ultim act care a premers morţii prietenului!? Cât de semnificativ a putut marca trecerea, marea trecere în adevărata viaţă, întoarcerea soldatului la cel căruia îi mai rămăseseră câteva respiraţii! Ce sentiment de mângâiere nu l-a cuprins pe cel căzut, aflat în agonia morţii şi cât de mult nu i-a fost alinată durerea! Şi totul în numele prieteniei! Dar ce prietenie! Despre această sublimă formă de legătură între oameni - prietenia - au scris mulţi. Mă gândesc doar că pentru menţinerea ei îţi trebuie mult mai multe energii decât pentru înnodarea ei. Şi Isus are la un moment cuvinte deosebit de frumoase legate de prietenie, vrând să ne arate optica în care o înţelege el: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi." (Ioan 15, 13). El ştia prea bine că va ajunge până la acest act în raport cu prietenii săi. Nefiindu-i limitată oferta vieţii doar la numărul lui de ucenici şi prieteni din timpul vieţii, ea cuprinzându-ne în fapt pe noi toţi, înseamnă că ne putem şi este bine să ne subînţelegem într-un raport de prietenie cu el. El şi-a dat viaţa şi pentru mine şi pentru tine, lăsându-mă să-mi înţeleg raportarea la el ca la un prieten. Actul lui este unul unic, divin! Nu-l voi putea imita pe el. Împrejurările vieţii poate nu-mi vor da această şansă. Însă sanşa unor mari sacrificii pentru prietenii mei o voi avea, şi poate de mai multe ori. "Ştiam că ai să vii" se poate traduce în atâtea şi atâtea forme: ştiam că tu nu mă vei lasa singur; ştiam că ai să vii să mă vezi în suferinţa mea; să mă fi lăsat aici singur toată lumea, tu totuşi nu ai fi plecat de la mine; ştiam că pot conta pe tine şi că de multe ori tu îmi depăşeşti orice aşteptare! 

       Aş vrea să cred că nu mă înşel dacă spun că suntem înzestraţi cu o capacitate nativă de a deveni prieteni şi de a ne face prieteni. Nu există neputinţa de a fi prieten! Prieteniile pot sa fie de mai multe feluri? Dar chiar există mai multe prietenii? Prietenia adevărată cere, mai mult decât inteligentă, voinţă fermă, spirit de loialitate, bucuria dăruirii şi încredere. Pe ultimul dintre cuvinte aşez o greutate mare. Să poţi să spui că ai prietenii scumpe, de mare valoare, nu e deloc o întâmplare fericire, nu e circumstanţă favorabilă, este pură binecuvântare! Dacă mă gândesc la Isus, el nu a vrut să-şi conceapă (dacă mă pot exprima aşa) existenţa umană, fără prieteni, fără să fie el prieten. Avem nevoie de prieteni adevăraţi, statornici, prieteni în care să ne regăsim pe noi ca oameni, cu care să împărţim timp, lucruri, servicii şi, mai mult decât toate astea, viaţa. Avem nevoie să fim noi înşine prieteni! 

       Textul îmi menţine atenţia. Gândesc din unghiul soldatului care s-a dus pe câmpul de luptă. Introspectiv, îmi pun întrebarea: aş fi mers înapoi? Am atâta dispoziţie de sacrifiu? Şi gândul dezamăgirii se suporta greu. Darmite dezamăgirea produsă. 

Prietenia...e prea frumoasă în realitatea ei, prea divină în unele aspecte, ca să nu fie şi grea! Să ne fie textul un imbold!