Pauză de lucru

Cântec de pasăre

     Stau la biroul meu, căutând să-mi fac înţeleasă lectura unui material despre gândirea stoică, pentru care îmi dau prea bine seama că am nevoie de o răbdare chiar stoică. În liniştea pe care mi-o creez, îndepărtând orice zgomot şi orice deranj, aud cu o claritate crescândă cântecul unei privighetori. Nu e departe de fereastra mea. Mă opresc din toate şi o ascult. E pe undeva în apropiere, dar nu mă ridic să o caut. În momentul de faţă, îmi ajunge cântecul ei. Privesc doar zarea îndepărtată, pierdut undeva prin cerut străbătut de nori răzleţi şi îmi spun că această pasăre cântă acum pentru mine. Ce sentiment plăcut! Cântă şi mă încântă. Îşi interpretează partitura cu o voioşie admirabilă. Recurge la variaţii care sporesc melodicitatea sunetelor. 

     Dacă a venit atât de aproape de mine, înseamnă că merită toată atenţia din partea mea. Prin ceea ce-mi oferă pare că vrea să mă ridice deasupra lucrurilor din jurul meu. Se opreşte scurt pentru că o colegă îi răspunde din depărtare pe aceeaşi partitură, cu o eleganţă pe care nimic din agitaţia noastră nu pare să o poată disturba. Şi cântă şi mă încântă, pe mine şi pe alţi ascultători. Cine i-a pus melodia în "căpuşor"? Cine i-a fixat aceste alternanţe sonore? Cu ce bucurie o ascultă pe ea Creatorul ei? Revin la lucrul meu, recunoscător pentru aşa o bucată muzicală. Pauza s-a terminat şi eu rămân într-o stare de încântare pe care o datorez reprezentaţiei muzicale a unei păsări care, aşa îmi place să cred, a vrut să cânte astăzi şi pentru mine!