Copii de gheaţă

Cine sunt părinţii unui copil?

       Limba germana face diferenţă între "Papa" şi "Vater", primul fiind în înţelesul nostru uzual părintele care se îngrijeşte de copil, tatăl adoptiv sau cel pe care copilul îl vede alături de mama lui, în casă, iar "Vater" în schimb este bărbatul căruia copilul îi datorează viaţa, e cel împreună cu care mama lui l-a conceput, el fiind în consecinţă numit, pe drept, şi tată biologic. Majoritatea capilor de familie suplinesc ambele condiții în propria persoana, pe alții îi limitează natura doar la vocația de părinte, în timp ce unii (mai recent) se mulțumesc să fie tați biologici, fără a vrea să fie pentru copiii lor și părinți. Citesc în ziarul de aici (îmi pare rău că nu pot da link-ul) un titlu care îmi deschide ochii: "Copiii mei au un Papa şi trei Väter". Cine sunt aceşti trei taţi biologici? Nu sunt trei barbaţi cu care ea i-a conceput pe cei trei copilaşi ai ei, ci sunt trei donatori de spermă. Problema nefertilităţii bărbatului a fost rezolvată. Multe familii, asemenea acesteia, lipsite de copii, depăşesc această frustrare relativ simplu şi repede astăzi. Recurgerea la banca de donatori este o soluţie menită să pună capăt singurătăţii cuplurilor. Condiţiile, aşa cum citesc în revistă, sunt clare: doctorul solicită o fotografie a bărbatului infertil şi grupa lui de sânge, aşa încât să fie asigurate pe cât posibil similarităţile fizice cu viitorul copil; donatorul rămâne anonim pentru viitorii părinţi. Cum spuneam, solicitanţii exprimă dorinţa ca donatorul să-i semene pe cât posibil viitorului tată-părinte. Pentru asta, ei se încredinţează doctorului care, bineînţeles, are în baza de date înregistrate trăsăturile fizice şi principalele caracteristici psihologice ale donatorilor. Mama celor trei copii spune că pentru partenerul ei nu are aşa o covârşitoare importanţă faptul că nu este el tatăl biologic. Dorinţa de a avea copii a fost supremă şi prioritară oricăror eventuale inconvenienţe. La inseminarea artificiala a fost prezent şi bărbatul.
     Însă tatăl biologic nu va rămâne un necunoscut pentru totdeauna. De la vârsta de 14 ani, copiii au dreptul, cei din Austria în mod sigur, să-şi caute rădăcinile biologice. Acest lucru nu-l consideră mama ca pe o ameninţare. Ba dimpotriva, găseşte chiar interesantă și senzațională întâlnirea dintre copii și donatori. Că cei trei or să se pună într-o bună zi pe căutarea taților lor, este foarte probabil, gândește mama, deoarece le va deveni clar ca au alte trăsături decât cele regăsite la tatăl lor (sau şi la ea). Însă cazul nu este deloc singular. În Austria sunt aproximativ 600 de cupluri care recurg anual la această modalitate de a avea copii. 

        "Die Eiskinder" a fost titlul unui alt articol în acelaşi ziar: copii de gheață. Formularea nu este o metaforă, ci trimite la modul de conservare a spermei în laborator, şi anume la o temperatură foarte scăzută. De aici şi denumirea Eiskinder. România are deja din 1999 la Maternitatea din Giuleşti un Centru de Reproducere Umană asistată (http://www.evz.ro/detalii/stiri/banca-de-sperma-cauta-donatori-frumosi-cu-bacalaureat-854833.html). Ceea ce România are în plus în legislaţia ei este că solicitarea poate veni şi din partea femeilor singure.

      Întrebările în plan dogmatic au fost în vogă în Biserică, dar cu mult timp în urmă, adică în primele veacuri creștine, și s-au elucidat definitiv; problemele liturgice s-au dezbătut și, prin reforma impusă de cel de-al II-lea Conciliu din Vatican (1962-1965) s-au soluţionat definitiv; și în domeniul moralei creștine principiile sunt clare, dar nu în orice sector. Domeniul bioeticii, o ramură a moralei, continuă să fie unul provocant. Și asta pentru că discuțiile care se poartă acum, n-au putut fi nici măcar imaginate acum câteva zeci de ani în urmă. Taina, misterul de nepătruns al începutului vieții pe care îl scoate în evidență psalmistul a putut să fie complet elucidat și, în felul acesta, despuiat chiar de caracterul lui de mister: Oasele mele nu erau ascunse pentru tine când am fost plămădit în taină, țesut în chip minunat în adâncimile pământului (Ps 138). Pentru el, adică pentru Dumnezeu, nu erau ascunde, dar pentru noi, da. Și țeserea organelor și a întregii structuri corporale este exprimată metaforic cu ajutorul sintagmei adâncimile pământului, pentru a sublinia caracterul complet inaccesibil omului cât priveşte procesele formării biologice. Taina a fost spulberată. "Mecanismele" geneticii umane sunt certitudini ştiinţifice. 

Cum evaluăm identitatea familiei din punct de vedere etic, bioetic creştin? Posibilitatea reproducerii prin inseminare artificială a fost dezaprobată de Biserică şi etichetată drept i-morală. De ce ar refuza Biserica aşa ceva? Ce definiţia dă ea familiei, ca să respingă alte definiţii recente?

    În morala Bisericii Catolice preocuparea pentru identitatea familiei a fost şi este mereu centrală. Progresul tehnologic înregistrat în domeniul ingineriei genetice, transformările pe plan social îi dau peste cap vechile tipare şi ea trebuie să formuleze soluţii updatate, actualizate, pe măsura complexităţii problemelor de astăzi, stabilind în noianul de mutaţii şi transformări, ceea ce este imutabil, ceea ce nu are valabilitate sezonieră, ceea ce este inviolabil, sacru şi deja de Dumnezeu dinainte stabilit, indiferent de avântul şi cuceririle pe care le înregistrează tehnologia. 

Fiecare om care se naște ne dovedește că Dumnezeu
nu s-a săturat încă de oameni (Rabindranath Thagore)

     În luna februarie a acestui an, papa Benedict al XVI-lea s-a pronunţat în această privinţă recomandând familiilor să evite inseminarea artificială, reafirmând că actul sexual dintre o femeie şi un bărbat, care în cazul soţilor se numeşte act conjugal, este singura metodă de procreere în accepţiunea Bisericii, iar singurul cadru propice pentru naşterea vieţii este căsătoria. Metodele de inseminare artificiale au fost taxate de papă drept o aroganţă la adresa lui Dumnezeu. Viaţa nu este un produs, ci este rodul iubirii şi al unirii sexuale, fizice şi spirituale dintre soţi. El mai avertiza cu privire la pericolul de a te lăsa fascinat de tehnologia conceperii artificiale. 

   Este de o importanţă capitală în viziunea Bisericii şi în doctrina ei integritatea actului conjugal, ca expresie a dăruirii şi primirii din partea soţilor şi, în acelaşi timp, ca deschidere pentru noua viaţă. Adică, în termeni simpli şi prozaici, faci dragoste pentru a-ţi exprima iubirea totală: corporală, sufletească, spirituală faţă de parteneră și (acest și este o conjuncție indispensabilă care nu trebuie niciodată să se transforme în sau) pentru a fi deschis mereu în primirea unei noi vieți. Deci actul conjugal trebuie văzut în ambivalenţa lui: dăruirea soţilor şi deschiderea pentru viaţă. Despărţirea lor sau folosirea actului doar pentru primul scop sau doar pentru al doilea contrazice normele morale şi se împotriveşte demnităţii persoanei umane. 

    Ceea ce învaţă Biserica nu este uşor practicabil, însă este tot ceea ce, respectat fiind, asigură valoarea fiecărei persoane umane în parte, ca fiinţă unică şi irepetibilă, voită de Dumnezeu în lume, chemată să înveţe să iubească şi să fie iubită în lumea astă şi ulterior în cea de dincolo.