sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Advent, Advent...



prima lumânare arde



     Am început în această seară timpul Adventului. Am intrat în biserică şi am văzut coroana principală cu cele patru lumânări şi multe alte coroniţe aduse de oameni pentru a fi sfinţite. Am aprins cu emoţie prima lumânare, inaugurând cumva cu acest gest începutul timpului de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. În oraşe, în magazine, în pieţe este deja totul împodobit. În biserică însă e doar coroana. Îmi spun şi în acest an că aşa o sărbătoare minunată cum e Crăciunul nu trebuie să vină deodată, pe nepregătite. Mai întâi trebuie să fie Adventul, în biserică, în sufletul meu, în camera mea. Pe măsuţa de lângă mine este deja coroana. Vederea ei frecventă îmi menţine starea de spirit specifică acestui timp bisericesc. În lumina ei săracă îmi doresc să simt că mă înscriu pe drumul care mă duce la tot mai multă lumină, la Lumina pe care nici un întuneric n-o poate cuprinde. Mă gândesc că nu fiecare are posibilitatea de a avea o coroană în propria cameră, însă fiecare poate aprinde o lumânare şi stinge preţ de câteva clipe lumina electrică. În liniştea din cameră, simţirea misterului pe care îl emană flacăra discretă a lumânării este inevitabilă. Ne facem noi înşine şi sufletului nostru bine zăbovind cu noi sau cu alte persoane în liniştea prezenţei unei lumânări.
    E seara de început de Advent. Mi-e gândul la Isus, la profeţii care au vestit venirea lui, la Isaia, la ceea ce am auzit în seara asta din cartea lui: "Veniţi să umblăm în lumina Domnului!" Mi-e gândul la trecutul de departe şi la cel de aproape, la toţi cei care trăiesc bucuria Adventului, inderent unde se află. E minunat că pot trăi din nou Adventul, că pot vedea în jurul meu ochii scânteietori ai copiilor care aşteaptă Crăciunul, că pot auzi atâtea cântece minunate, că pot încerca măcar să-i simt altfel pe oameni, să-i judec diferit, din perspectiva unei lumini care transpare din sufletul fiecăruia dintre ei! Vine Crăciunul! Îl aştept cu răbdare, cu bucurie crescândă, în lumina singurei lumânări care arde în această primă seara de Advent.
 
 
"Zünd ein Licht an"- Aprinde o lumânare
 

2 comentarii:

  1. Ascultand acest minunat cantec nu poti sa nu dai curs invitatiei de a aprinde prima lumanare...cea a profetilor! Seara in jurul ei sa cazi pe gandurile cele mai marete, sa-ti deschizi inima spre a fi cuprinsa de caldura, lumina si bucurie. Acest Advent sa aduca sufletului ... sfinte bucurii! Advent rodnic si binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urarea finala. Cantecul l-am descoperit nu de mult timp si mi-a placut. Nu am vrut sa fie doar placerea mea. Pana si o lumanare, una singura, reuseste sa ne dispuna pozitiv spiritual! Zile placute de Advent!

      Ștergere