Avem nevoie de celălalt
O povestioară iudacă spune că într-un oarecare oraş Ropschitz, bogaţii obişnuiau să angajeze în casele lor, care erau singuratice şi la marginea oraşului, oameni care să-i supravegheze în timpul nopţii. Pe când Rabi Naftali îşi făcea plimbarea de seară la marginea oraşului, a întâlnit un astfel de om supraveghetor şi l-a întrebat: "Tu pentru cine te mişti, pentru cine mergi?" Acesta i-a mărturisit în slujba cărui stăpân se află şi, fără să stea mult pe gânduri, i-a adresat repede aceeaşi întrebare: "Dar dumneavoastră, Rabi, pentru cine mergeţi?" Învăţătorul a simţit venind asupra lui această întrebare ca o săgeată: "Încă nu merg pentru nimeni!" îi spuse el cu greutate în voce și căzut pe gânduri. Într-un final, învăţătorul l-a întrebat: "Vrei să fii slujitorul meu?" "Vreau cu plăcere, însă ce aş avea de făcut?" "Nimic altceva decât să-mi aminteşti din când în când întrebarea: "Dumneavoastră, Rabi, pentru cine mergeți?", i-a răspuns Rabi Naftali.
(Martin Buber, Schriften zum Chassidismus, în cartea
Marea iubire a micului grăunte de muştar,
Întâlniri cu Tereza de Lisieux,
de Rudolf Stertenbrink, traducere proprie)
Această mică povestioară nu are nimic senzaţional în ea, însă vorbeşte despre un lucru important pentru înţelegerea vieţii noastre, anume că trebuie să existe cineva pentru care noi trăim, pentru care lucrăm, ne zbatem şi trudim, pentru care chiar suntem dispuşi să nu punem limită sacrificiilor noastre. Trebuie să existe cineva care să ne scoată din noi înşine şi în modul acesta să ne facă să pricepem ceva din sensul acțiunilor noastre. Altcum, nu reuşim să creştem în afara noastră, nu reuşim să ne depăşim. Riscăm să rămânem încorsetaţi în propriile noastre vederi şi interese.

Și dacă atunci când îți dai seama că ai trăit doar pentru tine, ajungi la disperare, la dezorientare tocmai pentru că nu-ți mai găsești sensul vieții...atunci ce se poate face? Încotro se poate merge? Unde găsim acel tovarăș?
RăspundețiȘtergereRăspund, plecând de la convingerea pe care mi-o dă credinţa că Dumnezeu nu va lipsi pe nimeni de şansa unui moment de "răsucire" interioară. Că săvârşirea lucrurilor doar în beneficiu propriu nu aduce nicio mulţumire deosebită, e ceva ce până la urmă fiecare ajunge să simtă. Apoi la fel cred că Dumnezeu are grijă să scoată înaintea oricui un asemenea om prin care să aibă loc trezirea şi resemnificarea lucrurilor şi a atitudinilor.
RăspundețiȘtergereRevenind chiar la ceea ce formulezi: "si cand iti dai seama", e ca momentul crucial de convertire din viata fiului risipitor, pe care evanghelistul Luca îl exprima ca pe o venire în sine: Fiul si-a venit în fire! Clipa când îţi dai seama de asta constituie de fapt începutul reclădirii tale.
Felicitari pentru acest blog padre!!!:)Citind aceste postari/articole mi-am amintit cu drag de perioada petrecuta la Iasi, de predicile tinute de dvs si de cateheze.:)Multe binecuvantari si numai bine...:)
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru urarile tale, Lucretia! Da, si pentru mine ramane o perioada deosebita. Incerc, da, sa mai "astern"pe monitor unele ganduri. Iti doresc si tie pacea si binecuvantarea Domnului si, cum spune Sfanta Carte, bucuria Domnului sa fie taria noastra! Ma gandesc ca ai terminat studiile si esti deja in campul muncii. Spor iti doresc!
RăspundețiȘtergereVa multumesc si eu din suflet!!! Chiar am nevoie de spor, energie, sanatate si rabdare, dar cred ca toti avem nevoie de toate acestea pentru a putea muncii si realiza tot ce ne dorim, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, bineinteles. Mult spor si dvs de asemenea!
Ștergere