Simţul estetic

Cum mănânci ceea ce mănânci!

  

      Înainte de a mânca cu gura, mănânci cu ochii. Cine nu consimte sub nici o formă la această afirmaţie pe care eu o găsesc adevărată, recunoaşte că nu are un simţ prea dezvoltat pentru estetica lucrurilor, a acţiunilor şi,în cazul de faţă, a mâncării. Să nu te intereseze chiar deloc aranjamentul estetic al bucatelor care ţi se servesc pe farfurie, poate să însemne că nu te preocupă prea mult diferenţa dintre tine şi celelalte specii animale, şi că nu te deranjează până la ce grad te apropii de felul lor de viaţă biologică. Nu mi-a plăcut afirmaţia unui semen cum că, de fapt, omul trebuie să mănânce doar pentru ca să-şi potolească senzaţia de foame, consolidând spusa lui şi cu frecventa zicală: nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Zicala are desigur adevărul ei, însă nu impus în orice circumstanţă şi în mod exclusiv. Până la urmă, şi animalele fac acest lucru. Şi numai pe acesta.
      Noi, în schimb, suntem capabili de mai mult. Noi ne distingem prin creativitate. Doar pe noi ne-a privilegiat Dumnezeu cu prerogativa creativităţii. A vrut Creatorul ca şi noi, într-un sens subordonat şi analog, să fim împreună cu el creatori. Acest lucru se vede în arta plastică, în cea a cuvântului, în muzică şi în atâtea alte domenii. Se vede chiar şi în felul cum îţi prepari şi îţi serveşti ţie sau altora mâncarea.  Făcând această remarcă, n-aş vrea nicidecum să se creadă că eu aş face pledoarie pentru nu ştiu ce delicii gastronomice de pe poziţia unui gurmand, sau că optez pentru gusturi rafinate şi costisitoare. Nicidecum. Am în vedere cele mai simple şi comune preparate culinare. Nu e vorba aici de ce anume îţi permiţi să mănânci, ci de cum mănânci ceea ce mănânci. Şi aici este pus în valoarea simţul estetic, gustul pentru frumos, dispoziţia nu doar de a pune bucatele pe farfurie, ci şi de a le aşeza într-o anumită formă, de a le orna. Din toate astea rezultă o cultură a mâncării, care există la hoteluri, la restaurante, la casele mari şi care trebuie să se extindă şi la cele mici, bunăoară pe propria masă.
     Am fost recent la o terasă şi am făcut comandă pentru doi crenvurşti. În paranteză fie spus, acest cuvânt, care de multe ori nu se bucură de cea mai uşoară şi completă pronunţare în limba noastră, se trage din germanul Krenwürsten sau Krenwurst, un cuvânt la rândul lui compus din Kren=hrean şi Wurst=cârnăcior. Am fost surprins - nu în premieră în viaţa mea -  de modul cum a apărut sub ochii mei comanda făcută. În primul rând a fost completată. Dar nu oricum, ci estetic. Ce rost avea în farfurie firul de pătrunjel şi de ce a ales  persoana de la bucătărie să-l aşeze acolo? Privind îngust şi gândind doar în sensul profitului sau al utilităţii stricte, niciunul. Însă din perspectivă estetică, acel fir avea menirea de a înfrumuseţa farfuria şi a mă face să admir în ansamblu tot ce văd pe ea, înainte de a începe să mănânc. Nici chifla nu poate fi trecută cu vederea. Mai ales ea! Pe lângă gustul bun pe care l-a avut, ea a avut şi o formă deosebită. Şi încă ce formă! Nici cei doi crenvurşti n-au venit despuiaţi înaintea mea, ci frumos înfăşuraţi, trecuţi prin tigaie, ca să fie numai buni de savurat. Cei de la bucătărie, s-ar putea delibera acum, au recurs la aceste amănunte simple, pentru unii probabil superficiale şi superflue, dar pentru alţii binevenite, plăcute şi demne de toată aprecierea la adresa lor.
      Mâncând ce ţi se pune în faţă sau ce îţi pui în faţă, nu te rezumi să îţi umpli stomacul sau să-ţi pui la punct o necesitate biologică, ci să te tratezi ca om, să-ţi acorzi ţie însuţi valoare, să-ţi recunoşti demnitatea şi superioritatea înaintea celorlalte vietăţi şi să te bucuri de frumoasa comuniune cu ceilalţi, deoarece pentru noi, oamenii, masa are şi o puternică dimensiune comunională cu semenii.
      Am învăţat la filozofie că Dumnezeu este binele absolut, unul absolut, adevărul absolut şi...frumosul absolut, aşadar patru caracteristici, mai exact patru transcedentalii divine. Frumuseţea lui se vede în atâtea lucruri pe lumea asta. Se va vedea şi dincolo, la marele ospăţ pe care ni-l pregăteşte cu o generozitate grandioasă, nouă celor creaţi după chipul şi asemănarea sa şi investiţi cu simţul creativităţii, cu şimtul estetic, cu gustul pentru frumos, care se verifică în cele mai variate domenii de viaţa şi, bineînţeles, în felul în care ni se serveşte sau ne servim mâncarea.