Isus şi femeia de la fântână

     Evanghelia acestei duminici este simultan uşoară şi grea. Firul ei epic bogat alimentează atenţia pe toată durata desfăşurării acţiunilor. Schimbul de replici dintre Isus şi samariteancă însă aruncă asupra minţii şi înţelegerii poticnirea, blocajul şi, în cele din urmă reflecţia. În plan cinematografic, mă gândesc la filmele lui Andrei Tarkovski, care îţi fixează privirea pe nişte imagini pentru a a-ţi induce realităţi mult dincolo de ele. Cu alte cuvinte, pe regizor nu îl interesează decât să prinzi substratul.

     Care este substratul cuvintelor lui Isus? Circumstanţa în care se declanşează episodul dialogului său cu samariteanca este unul cotidian. Dacă totul ar fi rămas aici, pe evanghelist nu l-ar fi interesat deloc să facă relatarea scrisă a acestei întâlniri. Însă numai aşa n-a fost! Isus se foloseşte de ceea ce este pământesc pentru a-l conduce pe cititor într-un plan suprafiresc. Pentru el, apa nu mai este apă, ci numai semn, imagine. Cel însetat nu mai este Isus, ci femeia. Cel care dăruieşte nu mai este femeia, ci Isus. Cu ce riscuri a făcut Isus această inversiune de planuri? Cuvintele lui Isus sunt deodată de pe altă lumea. Valoarea trupului este diminuată. Adevăratele nevoi ale omului nu vin din exigenţele trupului, ci din cele ale spiritului. Mai este în noi încă dispoziţia de a ne înţelege existenţa în termeni spirituali? Ce efect are mesajul lui Isus?

     Femeia nu l-a înţeles pe Isus. Ea şi-ar fi dorit apa de la el, numai ca să nu mai trebuiască să vină la fântână. L-a auzit pe Isus, însă nu l-a citit dincolo de cuvinte. Totuşi nu putem nega schimbarea care s-a produs în sufletul ei. Că toţi oamenii sunt materiali şi fizici, e clar. Că numai o mică parte din ei mai sunt şi spirituali, e iarăşi în afara oricărei contestaţii. Rămânem numai cu apa de la fântână sau ne-o dorim şi pe cea a lui Isus?

     Întâlnirea femeii cu Isus a avut şi o altă valenţă importantă: a fost întâlnirea ei cu propriul adevăr. Isus nu a informat-o cu privire la ceea ce prea bine ştia, ci a pus-o în faţa adevărului despre ea. Judecarea acidă a femeii, că este la al şaselea bărbat ar putea fi pripită şi nejustificaţă. Decât să cred că ea a schimbat atâţia bărbaţi, mai degrabă tind să cred, plecând de la cultura şi mentalitatea timpului respectiv, că ea a fost schimbată de toţi cei cinci bărbaţi pe care i-a avut. Un trecut şi o viaţă care fac din ea o sărmană. Plus că cel pe care îl are acum, de fapt nu-l are! Isus nu vrea s-o jignească, ci să-i arate că adevărul despre ea, cu toate umbrele şi subumbrele pe care le ascunde, îi este cunoscut. Cunoscut îi mai este încă ceva: ea are nevoie şi de o altă apă: de Apa vie.