duminică, 2 februarie 2014

Veniţi în întâmpinarea lui!





   Pe mine sărbătoarea de astăzi, "Întâmpinarea Domnului", mă întoarce cu gândurile la Crăciun. Introducerea liturgică e cea care îmi provoacă şi uşurează această călătorie înapoi spre Naşterea Domnului. Din liturghier am citit astăzi cuvintele: "acum patruzeci de zile am sărbătorit cu mare solemnitate Naşterea Domnului". Isus venea pe lume într-un grajd. Păstorii erau primii lui vizitatori. Lor li s-au adăugat alţii şi alţii, printre care magii de la Răsărit. În braţele Mariei, micuţul Isus intră pentru prima oară în templu. În templul Tatălui său. Pentru preoţii templului, Maria şi Iosif nu erau cu nimic diferiţi de ceilalţi împlinitori ai legii. Nici Isus nu a fost remarcat ca fiind un copil deosebit, până la vederea lui de către ochii îmbătrăniţi ai lui Simeon. Deodată totul capătă o altă semnificaţie.Perdeaua banalului se destramă ca să se dezvăluie misterul divin al pruncului din braţele Mariei. Îndelungile aşteptări şi-au atins apogeul, iar Simeon poate contempla lumina spre luminarea neamurilor şi slava poporului Israel. Lui i se adaugă şi Ana, profetesa, care recunoaşte în prunc pe Mesia cel aşteptat.
    Evanghelistul Luca are o preferinţă deosebită pentru întâlnirile dintre oameni şi pentru cele dintre ei şi Dumnezeu. El este singurul care descrie acest episod din viaţa lui Isus. Aducând în scena figura acestor bătrâni el de fapt pune în valoare o polaritate pe mai multe planuri: nu doar cea dintre bărbat şi femeie (tot în evanghelia lui Luca îi avem pe Elisabeta şi Zaharia, pe păstorul care pierde oaia şi pe femeia care pierde drahma), dintre viaţa în faşă şi cea aflată în pragul veşniciei, ci şi polaritatea dintre lege şi evanghelie, dintre bucurie şi suferinţă. Maria trăieşte bucuria de a fi mama acestui prunc, însă tot ei îi sunt rezervate clipe de profundă durere. Destinul pământesc al pruncului culminează în crucea de pe calvar pe care o prevesteşte Simeon. Aşa ne apare şi Dumnezeu în vieţile noastre: sursă inepuizabilă de bucurii spirituale şi în acelaşi timp Fiinţă neînţeleasă de care chiar suferinţele vieţii noastre ne apropie.
    Cred că lumânarea ar putea să ne înveţe această paradoxală îngemânare a bucuriei şi suferinţei care trasează firul vieţii noastre pământeşti. Vocaţia ei este aceea de a arde. Arzând, ea dăruieşte lumina. Lumina pretinde mistuirea lumânării. Cum am putea să luminăm în această lume fără să acceptăm şi încercările şi arderile la care ne supune viaţa? Şi cum am putea să începem să luminăm fără să facem recurs la Lumina care luminează pe tot omul şi pe care astăzi Simeon îl ţine în braţele lui? De aceea astăzi mergem în întâmpinarea lui şi-i mulţumim că a venit la noi!

2 comentarii:

  1. Abia acum in v.-intersemestriala pot citi m.m.pe blog. Vizavi de postarea anterioara, cu ninsoarea...
    Felicitari pt.foto 2&3, unghiul-reusit din care ai pozat da un aer de mister imaginilor!
    Fascinant fenomenul, fascinanta relatarea, ...ca de obicei!
    Ai un dar aparte de a-l face pe cititor sa se simta langa tine (cred ca ti-am mai spus, poate ma repet...).
    Chiar daca la noi nu este zapada, datorita descrierii tale am avut parte si eu in ceasul serii de caderea fulgilor de nea pe chip (imaginativ desigur). Insa mie-mi place si "bataia" marunta-marunta a picaturilor de ploaie pe fata; iti da o senzatie deosebita de prospetime si relaxare.
    Am ras copios de finalul amuzant si ironic oarecum al descrierii: "Ce-ar mai ramane din zapada mea?"...si desigur ca esti in sintonie cu perspectiva Lui!
    Iti doresc in continuare acelasi imbold launtric pe care-l ai si ... sa continui sa faci ceea ce faci ptr.ca o faci f.bine! Cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur de parcursul imaginativ pe care vi l-ati acordat! E importanta fascinatia. Nici eu nu sunt impotriva picaturilor marunte, marunte, insa fulgii imi pare altfel: parca incarcati doar cu inofensivitate. Va multumesc pentru ganduri si pentru urarea finala. Imboldul launtric...unele te trezesti cu el, alteori se astepta sa-l caut pana in cele mai indepartate unghere din mine. Va salut si va doresc vacanta cat mai plina de clipe minunate! Cu drag,

      Ștergere