joi, 30 ianuarie 2014

Afară ninge liniştit...




   Nu! Nu-mi doream să treacă iarna, fără să văd căderea fulgilor de zăpadă pe pământ. Simţeam că e o lipsă esenţială în tabloul ei. Îi lipsea nu doar o nuanţă, ci efectiv culoarea, care de data aceasta nu era un simplu accident, ca la Aristotel, ci era substanţa ei. Altfel tradus, fără zăpadă, culoarea albă a zăpezii, iarna aceasta nu ar fi avut dreptul să-şi revendice decât calendaristic numele de iarnă. Într-una din cărţile lui, (cred că Jurnalul de la Tescani) Andrei Pleşu spunea că lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui tânăr e acela de a fi lipsit de capacitatea de a admira. Aceasta, cred eu, nu e însuşită în şcoală sau prin formare intelectuală, ci îngrijită să nu se piardă (ea ne este deci pre-dată!) prin prea multă informare şi ştiinţă, deşi efectul acestora din urmă ar trebui să fie chiar sporul de admiraţie.
     Pe cine nu îmbucură prima căderea a fulgilor de zăpadă? Cine nu are sensaţia unei binecuvântări gratuite care coboară lin din înălţimi pentru a îmbrăca totul în alb? Cine nu se face, în taină, pe neîmpărtăşite, prietenul de bucurie al copiilor, în ochii cărora sclipeşte bucuria întâlnirii cu zăpada, poate cu prima zăpada a vieţii lor? Îţi doreşti să saluţi apariţia fulgilor ieşind în calea lor şi lăsându-te captivat de jocul pe care îl regizează prin văzduh. Îţi ridici privirea şi chipul, şi vezi o mulţime imensă care se grăbeşte să întâlnească pământul. Dacă nu în timpul zilei, în mod sigur în ceasul serii, în raza unei lumini, fenomenul este fascinant. Te uiţi în sus şi te simţi învăluit de o imensitate care coboară abundent şi nesfârşit pe tine: pe fruntea, pe ochii, pe mâinile tale. Te simţi copleşit. Tăcerea din jurul tău îţi mijloceşte dezlipirea de pământ. Vrei să parcurgi printre fulgi drumul pe care l-au străbătut ei până la tine, să prinzi deodată aripi şi să zbori până la locul din care începe căderea lor tandră; vrei să vezi cum s-au format cristalele lor, cum s-au desprins unele de altele; vrei să ştii ce le face să se aştearnă atât de uniform pe pământ, atingând orice lucru, fără ca să deranjeze câtuşi de puţin pe vreunul. 
     Sentimentul pe care mi-l induce căderea fulgilor de nea nu e comparabil cu cel pe care îl trăiesc atunci când stau în bătaia picăturilor de ploaie. Nu pot să privesc ploaia în faţă, să-i gust căderea peste mine. De regulă, mă feresc din calea ei, știind că mă poate și afecta. Nu știu ce aș spune despre ceață. Ea încă nu mi-a livrat nici un sentiment suprafiresc. Mai degrabă certitudinea unei opacităţi care marchează orice cunoaştere pe care o posed, chiar şi pe cea de sine. Zăpada în schimb poate veni spre mine cu un efect anesteziant, liniştitor. Ea îmi poate purta gândul spre o realitate unde nu va mai exista zbaterea continuă pe firul nenumăratelor nuanţe de gri pe care se situează viaţa mea. Îmi poate da speranţa într-un alb absolut, pe care îl înţeleg ca pe o lumină în razele căreia obscurităţile şi întunecimile mele efectiv pălesc şi se dizolvă. 
    Toate aceste gânduri își pierd orice semnificație dacă cineva îndrăznește să le înfrunte cu informațiile privind starea vremii, codul galben de peste unele județe, drumurile înzăpezite, autovehiculele pierdute prin nămeți, din care rezultă doar "beneficiile" pe care le aduce cu sine zăpada. Ce ar mai rămâne din "zăpada mea", pe care am încercat s-o descriu mai sus? Eu totuşi nu am temeri. Perspectiva mea, până la urmă, nu e numai a mea... 
 
 
 
 





2 comentarii:

  1. Draga Iarna, bine ai venit! Cine este incantat de iarna, va astepta mereu altfel, bucuria primaverii! Imaginile sunt minunate si ne spun fara doar si poate ca e timpul fulgilor de nea, a oamenilor de zapada, a jocului pe derdelus! Sa avem inimi vesele ..."iarna-i aici....vara-i departe"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intru-totul de acord cu asteptarea primaverii: trebuie sa ai parte de iarna adevarata, ca sa te pui in asteptare! Multumesc pentru gandul impartasit! da, vara e departe!

      Ștergere