Un gând despre evanghelie

    Oricine a înţeles astăzi că bogăţia nu primeşte nicio acreditare din partea evangheliei. Bogatul este o persoană ingrată, depreciată, nesimpatizată. Blamarea lui vine direct din partea lui Isus. În evanghelia sfântului Luca, singura de altfel în care găsim această parabolă, bogăţia este rea în sine. Adeptul lui Isus trebuie să ia distanţă şi să se păzească de ea. Tentaţia este mare, iar la capătul ei nu poate fi altceva decât pierderea de sine. Bogăţia are de-a face cu inteligenţa, nu şi cu înţelepciune. E chiar reversul înţelepciunii: Dumnezeu i se adresează "sărmanului" bogat cu apelativul: "Nebunule!" Bogatul este catalogat drept necugetat. Nu că i-ar lipsi lui gândirea. Ci pentru că o foloseşte pe aceasta împotriva lui. Viitorul lui sună bine. El e aprovizionat. Ceea ce-l aşteaptă, sunt desfătările. Şi numai ele!

    Bogatul e de compătimit pentru mai multe motive, dar eu cred că în special pentru gândirea pur pământească în care se cufundă. E trist să-ţi facă cineva observaţia că vederile pe care le ai, ideile pe care le emiţi ar putea foarte bine purta eticheta: scopul întrebuinţării este strict pământesc! Bogatul arată o sărăcia spirituală lamentabilă, pentru faptul că în orizontul preocupărilor lui încape numai el şi pentru că acestea au relevanţă doar pentru acest pământ. Eu spun şi cred că nu e rău să fii bogat, însă e trist să ajungi să fii aşa un bogat, ca cel din evaghelie. 

    Pentru unele parabole, se ridică dificultatea de a stabili care sunt destinatarii care s-ar putea regăsi în conţinutul ei. Parabola de astăzi e pentru toţi sau doar pentru cei bogaţi? E direcţionată către toţi bogaţii sau numai către cei de factura celui descris? Înainte de a o rosti, Isus pronunţă nişte cuvinte memorabile, demne de a fi săpate pe monitorul minţii noastre: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie; deoarece chiar şi atunci cînd cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!" Cei vizaţi aşadar de aceste cuvinte de duh sunt toţi oamenii, publicul larg, insul luat în particular, indiferent pe ce poziţie stă pe scara avuţiei. Căci înainte de a exista bogăţia, există lăcomia de bogăţie. Iar lăcomia de bogăţie se înfiripează în om chiar şi la vârsta copilăriei şi-l poate însoţi cu statornicie până în ultima clipă a vieţii.

    Subliniez cuvintele: Viaţa omului nu constă în ceea ce are.  Sunt numai binevenite pentru o reflecţie de seară. Sunt mângâietoare mai ales atunci când pierdem ceva! Sau atunci când nu obţinem ceea ce ţinem morţiş să dobândim, dar şi atunci când am avea dreptul la bunuri care ne-ar asigura decenţa existenţei, fără să le avem. Nu îi trebuiesc omului decât câteva luni de viaţă şi deja strânge tare în mânuţe lucrurile pe care le prinde. Însă are nevoie de ani de zile, dacă nu chiar de o viaţă, să înveţe să lase lucrurile din mână. Să ne gândim că cele mai importante lucruri în viaţă, în definitiv nu sunt lucruri.