Trebuie sa aduc roade!

Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele!

    Viţa de vie e o plantă care îţi cere răbdare şi servicii până să te servească cu roadele ei. Dacă Isus îl numeşte pe Tatăl său viticultor, înseamnă că din partea lui vin spre noi multe servicii şi îngrijiri ca noi să ajungem să aducem roade. Isus ar fi putut alege o altă plantă pentru a sugera legătura dintre noi şi el, dintre noi şi Tatăl său, bunăoară rodiul pe care îl găseşti cam prin toate pieţele şi tarabele în Ţara Sfântă. Dar el a preferat imaginea viţei de vie. Sucul de rodii e bun şi, dintr-o listă de oferte, îl prefer altor sucuri, dar el nu are niciodată vocaţia vinului, aceea de a înveseli inima omului, aşa cum ne asigură autorul psalmului 104. După ce duminica trecută Isus s-a comparat cu păstorul cel bun căruia îi pasă de oi şi pentru care este dispus să-şi dea viaţa, acum se compară cu viţa de vie. Iar noi nu mai suntem oiţele, ci chiar prelungirea viţei de vie, adică mlădiţele. În ce altă formă mai expresivă şi mai puternică ar fi putut ilustra legătura indisolubilă dintre noi şi el, chiar nu ştiu. E vorba doar de o singură plantă, de una şi aceeaşi seva. Pe mine m-a mirat astăzi frecvenţa cu care Isus rosteşte cuvântul roade. Trăind aşa de strâns unit cu Isus, trebuie să produci ceva. Şi în raportul cu el se pune accent pe eficienţă, pe rezultate. Profitul contează şi pentru Dumnezeu. Că altfel, n-ar fi repetat Isus de şase ori acest cuvânt. Îl interesează să fim productivi. Asta ne lasă să deducem şi din parabola talanţilor. Dacă tot învesteşte atâta în noi, nu poate să-i fie indiferent dacă producem ceva sau nu. Isus se limitează să evoce doar un tip de acţiune din partea viticultorului: el curăţă mlădiţa care aduce rod ca să aducă rod şi mai mult. Dumnezeu nu se mulţumeste cu puţin, atunci când ştie că se poate mult mai mult. Curăţată, mlădiţa are un plus de productivitate.

      Întotdeauna când cureţi un lucru sau te cureţi pe tine, îndepărtezi ceva, vrei să te dispensezi de ceea ce nu-ţi foloseşte deloc. Dai la o parte fie ceea ce este superfluu, fie ceea ce este de-a dreptul pernicios. Câte supărări nu ne facem noi în viaţa asta din cauza acestei acţiuni de curăţare pe care o întreprinde mâna viticultorului, fără să ştim că este mâna lui Dumnezeu! Câte lucruri superflue ne mănâncă preocupările fără să avem prudenţa de a le curăţa din viaţa nostră sau de a ni le lăsa curăţate! Prin curăţare, Dumnezeu întreprinde o acţiune care de multe ori este dureroasă. Am curăţat eu însumi de multe ori via şi am îndepărtat ceea ce era mlădiţă uscată sau excesiv de întinsă, şi de acolo de unde tăiam cu foarfecele curgea seva. Deci, nu tăiam numai ceea ce era uscat! Îndepărtam, să spun aşa, şi excrescenţele inutile. Şi-mi plăcea să-mi spun mai târziu că via plângea, îşi vărsa lacrimile pentru ceea ce pierdea. Plângem şi noi când Dumnezeu operează în viaţa noastră asemenea acţiuni de curăţare. E bine că nu ne lasă să creştem oricum, însă ne ia mult să ajungem la înţelepciunea de a-i permite să facă asta şi de a fi bucuroşi de întreprinderea lui. Îşi doreşte mult să fim rodnici. Toţi ne dorim asta! Şi reuşim pentru că suntem legaţi de viţă, de Isus dinspre care curge seva pentru viaţa noastră. Ce imagine profundă! Cine se inspiră din Isus, cine îşi soarbe viaţa din el, acela nu poate să fie neproductiv. Rodeşte în toate felurile! Să ne fie astăzi dulce poruncă îndemnul lui: "rămâneţi în mine şi eu în voi!" (In 15,4).