duminică, 2 decembrie 2018

A venit Adventul!





Arde prima lumânare...


     
   Am aprins în această seară prima lumânare de la coroana Adventului, numită şi lumânarea Profetului. Păşim în farmecul spiritual al acestui minunat timp dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului. Mă bucur să văd pâlpâirea blândă a acestei lumânări şi lumina pe care o emană în camera mea. Lumina ei nu este ca acea a becului sau a neonului: rece, uniformă, statică, ci una plâpâindă, discretă, liniştită, tandră. Ea mă cheamă în apropierea ei pentru a-mi lumina faţa şi a mă încălzi. În preajma ei, încerc să văd care este mesajul pe care mi-l aşază uşor pe inimă în această primă duminică a Adventului. Împreună cu Profetul, în care văd sinteza tuturor profeţilor şi a profeţiilor lor, mă pun în aşteptarea Mântuitorului. Nu cer să fiu deja iradiat de lumină. Mă mulţumesc acum cu o singură lumânare arzândă. În mine vreau să trezesc aşteptarea dintru începuturi a celui care vine să mă răscumpere de păcat, şi privirea atentă asupra timpului umplut de atâtea obscurităţi dinanitea venirii lui pe pământ. În lumina săracă, dar cu neputinţă de neglijat a primei lumânări, încerc să pun în prim planul conştiinţei mele umbrele sufletului meu, slăbiciunile care sunt parte din mine şi cu care mă însoţesc în această viaţă; să-mi accept părţile obscure. Lumânarea profetului îmi spune că trebuie să trezesc în mine speranţa că Dumnezeu se va folosi într-un fel sau altul şi de aceste umbre ale interiorului meu şi le va aduce în raza luminii sale purificatoare. Lumânarea profetului mă învaţă că în viaţă trebuie să mă mulţumesc şi cu puţin, că nu există doar zile complet luminate, că încrederea mea în Dumnezeu ar putea să diminueze mult în ceasul greu suportabil al încercărilor, dar că nu are voie să se întrerupă, să se stingă cu totul nici chiar când misterul semiobscurului este atât de copleşitor.
    Mă alătur creştinilor de pe toate meridianele pământului şi celor care îmi citesc rândurile, în aşteptarea activă, dar nu agitată, a Celui care vine la noi. Încep acest timp binecuvântat al Adventului cu dorinţa de a căuta să-mi educ simţurile şi vederea ochilor. Îmi dau seama că în acest timp fermecător îmi sunt solicitaţi foarte mult ochii. Sunt atâtea luminiţe care vor să fie văzute şi admirate. Dar nu am voie să uit, mai ales în această perioadă de persistenţă a întunericului, că ochii mei sunt solicitaţi să vadă: să vadă esenţialul, să vadă lumina, oricât de mică ar fi ea într-un om sau altul.  
Advent binecuvântat tuturor!


3 comentarii:

  1. Advent binecuvantat plin de roade spirituale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din inima! La fel va doresc si dumneavoastra!

    RăspundețiȘtergere
  3. Parinte Cristian, buna seara!
    Va insotesc azi cu rugaciunea in cel de al 13-lea an de memorabila si vie traire interioara invaluita in mister a diaconatului. Domnul sa fie "Mandru" de slujirea sacerdotala a sfintiei voastre!
    Gandurile propuse sub inspiratie divina, le gasesc potrivite ca o „manusa” pentru aceasta prima saptamana din Advent!
    E adevarat, si in acelasi timp, riscant ca prin darul vederii sa atingem „performanta” de a vedea „lumina, oricât de mică ar fi ea într-un om sau altul” numai la exterior.
    Personal, incerc sa aplic in relatiile interpersonale, cuvintele pustiului care il admira pe Micul Print care dormea in bratele sale: „ Ceea ce vad eu nu e decat invelisul. Lucrul cel mai pretios ramane nevazut...”
    As completa, daca imi permiteti, cu indemnul Micului Print: „ Ochii insa sunt orbi. Cu inima trebuie sa cauti!”
    Si asa vom fi in stare sa gasim „bucuria in frica de Domnul”, sa nu judecam „după aparenţa ochilor” şi nici sa luam „ hotărâri după cele auzite cu urechea” (cf.Is 11,3).
    Sa ne dorim un Advent in care sa renuntam la „obscuritatea” gandurilor/convingerilor/prejudecatilor personale pentru a fi capabili sa ne deschidem inima pentru a fi „imbratisati” de Lumina!

    RăspundețiȘtergere