vineri, 30 octombrie 2015

M-am pozat cu...toamna




    Toată vraja cromatică ce se perindă prin faţa ochilor mei, luminile şi umbrele invadatoare ale acestor zile de octombrie, tăcerile introspective şi evadările în natură sunt zestrea pe care toamna cu nesaţ o pune la dispoziţia mea. O face fiindcă ea este în felul ei neîntrecut de generoasă. Pentru ca să o simt şi să mă complac în faldurile ei, mă grăbesc să ies afară. Afară din camera mea, din lucrurile care îmi stăpânesc cotidianul şi mă ţintuiesc în tot felul de monotonii şi rutine. Afară din existenţa mea ameninţată de blazare. Vreau să am pe suprafaţa ochilor reflexul frumuseţilor ei multicolore, opulenţa roadelor cu care se revarsă din toate părţile. Păşesc pe cărări pe care ea mi le-a presărat cu rânduri de frunze, transformând astfel mersul meu în sărbătoare, într-o jovială întâlnire cu mine însumi. 
     Mă uit avid în jurul meu şi văd că speranţa verdelui estival s-a preschimbat în auriul gloriei autumnale. Peste tot se simte plenitudine. E o mândrie solemnă în fiecare copac purtător de roadă. Mă simt ca răpus într-o celebrare cosmică din care nu fac parte agitaţiile febrile sau vacarmul aglomeraţiilor, ci numai pacea şi regăsirea mea în  mijlocul finitudinii debordante a lucrurilor. Şi în jocul inocent al frunzelor muribunde se prind pe nesimţite amitirile mele de demult şi de aproape. 
    Din regia toamnei fac parte scenarii ameţitor de frumoase. De aceea am ţinut dinadins să mă fotografiez cu ea. Ei îi recunosc mai multe înzestrări, pe care mi le resemnific în metafore ale vieţii. Mă gândesc la echilibrul ei termic: nu e nici de un rece hibernal respingător şi nici de o căldură estivală aplatizantă. Subînţeleg invitaţia ei de a mă mişca pe mediana vieţii mele în echilibru, departe de orice tip de extremisme: nici glacial şi nici fierbinte, atât în relaţia mea cu oamenii, cât şi în cea cu Dumnezeu. Apoi în tocmai gloria şi solemnitatea care o caracterizează, tomna îmi arată că există asemenea momente şi in viaţa mea, din coregrafia cărora nu are voie să-mi scape un detaliu: efemeritatea. Vraja cromatică a frunzelor e de scurtă durată. Acompaniamentul ei este temporar limitat. Emanaţiile ei euforice trebuie privite ca o palidă fulguraţie a gloriei eterne de după trecerea din această viaţă, a strălucirii luminii din cetatea celestă. Pe de altă parte, toamna este o încununare a efortului regenerativ al naturii, punctul ei cel mai înalt. Ea mă invită să-mi asum neobosit munca regenerării mele în vederea unei rodiri continue. Toamna înseamnă şi sfârşitul plantelor, al vitalităţii naturii. Ea mă cheamă să mă privesc din unghiul sfârşitului meu, care alfel decât cel al plantelor, nu este întru nefiinţă, ci întru nemuritoare fiinţă. 
       De toamna aceasta mă bucur într-un mod aparte. Ca de o unică toamnă. Altfel decât de toamna anului trecut, deoarece toamna aceasta nu este toamna anului trecut. Şi în ambianţa ei ei mă mişc dezinvolt, însoţit de fel de fel de gânduri care mă leagă de acest pământ, care mă desprind cu totul de el.      























     
  

6 comentarii:

  1. Buna seara, parinte! Eu cred ca toamna..... s-a pozat cu tine! Da, e splendid! E atat de mandra in straiele de sarbatoare .... weiziene! Sa te bucuri din plin de viata, pasind copilareste printre frunzele multicolore, avand dorinta de a fi un preot bun, sfant si fericit! O seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult. Da, poate fi acceptata si inversiunea asta. Multumesc de generozitatea urarilor! O seara minunata si tie!

      Ștergere
  2. Mă bucur ca Marele Artist care a pictat natura in culori atât de frumoase ți-a dat talentul de a o descrie atât de minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teo, iti multumesc! Sunt inspiratiile toamnei.

      Ștergere
  3. Un pastel asa frumos expus nu putea fi descris decât de către un om la fel de frumos!
    Felicitări Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Un pastel asa frumos expus nu putea fi descris decât de către un om la fel de frumos!
    Felicitări Cristi!

    RăspundețiȘtergere