Osana! Fiului lui David!

       Odată cu intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, intrăm şi noi în Săptămâna Sfântă. Când a intrat Isus în Ierusalim, notează evanghelistul Matei, tot oraşul a început să se frământe întrebându-se: Cine este acesta? Cel pe care îl vedeau înaintând călare pe un măgar era cel care cu câtva timp în urmă, văzând Ierusalimul, a plâns asupra lui, rostind cuvintele: "Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine" (Lc13,34). Bineştiind cum se comportă Ierusalimul cu Cel care vine în numele Domnului, Isus îşi face totuşi intrarea solemnă în acest oraş, acceptând ovaţiile mulţimii: Osana! Fiului lui David! Intră având deplina conştiinţă a ceea ce urma să i se întâmple; îşi întâmpina cu toată luciditatea ceasul pentru care a venit în această lume, ceas pe care Tatăl său îl pregătise din veşnicie; privea mulţimea euforică dinaintea lui, în inima căreia citea jubilaţia zgomotoasă a momentului şi răsturnarea radicală care i-a urmat doar câteva zile mai târziu. 

     La o considerabilă distanţă temporală de evenimentul de atunci, dar în vecinătatea imediată de spirit a lui Isus, păşim şi noi cu sufletul nostru în Ierusalim pentru a rămâne acolo cu Isus în ultimele zile ale vieţii lui pământeşti: intrăm cu sentimentele noastre multe, bune şi rele, cu mulţumirile şi neajunsurile noastre, cu tot ce e păcat şi virtute în noi, cu tulburările şi indiferenţele pe care le simţim în cotidianul vieţii. Intrăm cu gândul apostolului Toma: să mergem şi să murim şi noi cu el (cf. Ioan 11,16). Cu el vrem să pregătim Paştele, intrând în Sala Cinei de Taină şi aplecându-ne inima spre sfintele şi dumnezeieştile cuvinte ale prefacerii; de faţă cu el vrem să fim atunci când este supus atâtor insulte şi umiliri, torturi şi dureri în noaptea procesului său; pe drumul crucii vrem să călcăm alături de el, împreună cu mama sa, Maria, şi cu Ioan, plângându-ne multele păcate şi mizerii sufleteşti, pentru care el cade, suspină şi se ridică; lângă mormântul lui vrem să zăbovim în Sâmbăta Mare, veghind odihna lui, după consumarea dramei mântuirii noastre pe lemnul crud al crucii, şi aşteptând împreună cu el explozia luminii Învierii sale. 

    Ne aşteaptă o săptămână densă, o săptămână de o bogăţie spirituală incomparabilă. E Săptămâna celor mai mari mistere ale credinţei noastre care debutează cu intrarea triumfală a lui Isus în cetatea Ierusalimului. N-a găsit Dumnezeu în înţelepciunea sa infinită un alt fel de a ne mântui decât prin crucea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, Fiul său unic. Ne rămâne încremenită mintea şi inima se adânceşte în adoraţie.  

     Osana! Fiului lui David! Bine este cuvântat cel care vine în numele Domnului! Prin el să avem parte de toate binecuvântările şi harurile acestei Sfinte Săptămâni. Amin.