El a fost străpuns pentru păcatele noastre!

      E o tăcere de mormânt pe pământ. Pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu şi-a consumat în chinurile cumplite ale răstignirii ultimele clipe ale existenţei pământeşti. În jurul lui e din ce în ce mai multă linişte. Adunarea, potolită în setea ei de sânge şi de cruzime, se desface uşor uşor. Urletele dinaintea guvernatorului roman îşi găsiseră acum împlinirea. Pe cel care le făcuse numai bine, pe cel pe care îl aclamaseră cu cântări asurzitoare în timpul intrării lui în Ierusalim, îl vedeam acum răstignit! Cu cel fel de inimă poţi să asişti la răstignirea unui om? Cum să suporţi în urechi loviturile de ciocan în cuie care fac să ţâşnească din carnea sfârtecată sânge, şi care smulg din gura răstignitului urlete groaznice de durere? Cum să nu ţi se sfâşie inima de durere la simţirea mirosului de sânge care se scurge pe pământ? Cum să fii de faţă la aşa crâncene dureri? Iată drama mântuirii noastre! Iată cruzimea răutăţilor care l-au răstignit pe Isus! 

     Ceasul lui Isus pe sfârşite. Şi ultimele zvâcniri. Se săvârşise totul. Paharul despre care vorbise în Grădina Ghetsemani nu mai avea într-însul nicio picătură. Acum putea să-şi dea sufletul în mâinile Tatălui său ceresc. Acum, abia acum, putea să moară. 

      În această zi îl privim pe cel pe care l-au străpuns păcatele noastre. Ne ridicăm ochii spre cel care atârnă între cer şi pământ! El este opera mâinilor noastre păcătoase şi opera iubirii infinite a Tatălui divin. 

      În Vinerea Mare stăm în genunchi înaintea Crucii. Cu ruşine. Cu veneraţie. O sărutăm şi o adorăm. Îndurerata Maria şi Ioan ne aşteaptă alături de ei. Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm, căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea!