Modestia

Virtutea de culise

    Un rabin bătrân zăcea bolnav la pat. Lângă el, elevii lui purtau pe şoptite o discuţie. Îi lăudau virtuţile neasemuite. "De la Solomon încoace n-a mai fost cineva ca el", spuse unul dintre ei. "Şi credinţa lui! E asemenea cu cea a părintelui nostru Abraham", spune un altul. "Răbdarea lui îl aseamănă cu Iob", spune un al treilea. "Numai în Moise mai găsim pe cineva care se întreţinea atât de familiar cu Dumnzeu", spune un al patrulea. 

Rabinul părea să nu aibă deloc linişte. După ce elevii lui s-au retras, îi spuse soţia: "Ai auzit ce laude ţí-au rostit?" "Da, într-adevăr", replică greoi Rabinul. "Atunci de ce eşti  atât de îngândurat şi trist? îl întrebă ea. "Modestia mea", se lamentă bătrânul, "niciunul nu a pomenit de modestia mea." (traducere din germană, Anthony de Mello)

 
     În cercetarea conştiinţei ar putea să fie şi modestia o virtute asupra căreia să zăbovim cu gândurile noastre! Cât de modest am ştiut să fiu astăzi..!?