Pluguşor - 2016

Urătură

Aho, aho surori şi fraţi

Oameni simpli sau versaţi

Luaţi loc, vă relaxaţi

Şi urarea mi-ascultaţi

Nu e lungă, nici solidă

Da’ nici slabă sau lividă

E coaptă la repezeală

Totuşi nu de mântuială

Fiindcă-i pentru cititori

Dragi, dară şi iubitori

De gând bun şi ziditor

De cuvânt mângâietor

De o vorbă împletită

Şi în rimă ticluită

Şi dacă sunteţi de-acord

De folos chiar pentru cord.

Pentru minte, pentru suflet

Pentru ce-i mai bun în cuget

Însă daţi-mi un accept

Să trag aer mult în piept

Să fac mai întâi un salt

Să strig pân la Preaînalt

Mănaţi, măi, hăăăi, hăăăi!

N-am venit să cer un sfanţ

Ci să fac un mic bilanţ

Să strecor o urătură

Pe-al meu blog, nu-n bătătură

Pentru anul săvârşit

Care s-a dus repezit

Şi să-l rog pe Dumnezeu

Să primească timpul meu

Care multe a inclus

Multe văi, dar şi urcuş.

Simt în mine un îndemn

Ca să spun în mod solemn

Din suflet un MULŢUMESC

Tatălui meu bun, ceresc

Pentru tot ce-a însemnat

Anul ce s-a terminat

Grija lui neîncetată

Merită elogiată

Continua asistenţă

Spuneţi-i condescendenţă

Am simţit-o neîncetat

La muncă, la învăţat

Atât în singurătate

Cât şi în comunitate

În tot ce e contingent

Şi poartă spre transcendent

În momente cu oftat

Dar şi când am jubilat

În clipa de slăbiciune

Sau cea de amărăciune

Atunci când am dat un sfat

Sau iertarea-am implorat

Harul său, de sus divin

Ştiţi cu toţi că e sublim

Nu îl simţi, nu e palpabil

El rămâne inefabil

De nu-l ai, te ofileşti

De-l primeşti, întinereşti

De-l menţii

Eşti printre vii

Şi strigi iar cu oameni fini

Ia mai mănaţi, măi creştini,

Hăăăi, hăăăi

Foaie verde de orez

Vreau să recapitulez

Cu câte un mic detaliu

Privind ca pe un vitraliu

Clipele mai colorate

Datele mai însemnate

Din anul care s-a scurs

Făr-a ţine un discurs.

A vă spune eu cutez

Naş am fost la un botez

Când erau zile geroase

De-ngheţa măduva-n oase

Ema era cea micuţă

O scumpete de finuţă

Mare fiind va susţine

„Dumnezeu este cu mine!”

Mai apoi prin cireşar

Când e vara la hotar

Gândit-am repede eu

Vreau să merg la jubileu

Că-i anul milostivirii

În folosul omenirii

Invitaţi eram cu toţi

Slujitori, doar sacerdoţi

Să răspundem la chemarea

De-a predica-ndurarea

De a focusa privirea

Doar pe ea, milostivirea

Ceea ce de fapt contează

E cum Tatăl ne tratează

Şi în luna lui cuptor

M-am trezit asa cu-n dor

Mic, apoi mistuitor

La Cracovia să plec

Unde tinerii petrec

Între ei, dar mai presus

Cu un Domn, numit Isus

C-au venit din toată lumea

Astea este chiar minunea

Să-i vezi cum se întâlnesc,

Aerul e tineresc

Şi cântă cum pot, cu ştaif,

Jesus Christ you are my life!

Şi strigă fără hotar

Că Isus le este star

Mai trecu o lună două

Că avui ieşire nouă

Şi-am ajuns până în Franţa

Ce mai contează distanţa?

Doar cu tinerii de-aici

Şi mai mari, dar şi mai mici

Împreună ne-am rugat

Devreme şi l-anserat

Şi cântece au fost multe

Pentru cer, să ni le-asculte

Şi locuri de vizitat

Şi oameni de admirat

Domnul fie lăudat

Pentru tot ce el mi-a dat

Şi acum cu reverenţă,

În notă de coerenţă

Pentru Creatorul sfânt

În cer ca şi pe pământ

Fiindcă n-am un alt cadou

Mulţumesc îi spun din nou

Iară eu mai strig odată

Să se-audă-n lumea toată

Mănaţi măi, hăăi, hăăi!

Domnul să fie slăvit

Pentru tot ce-a oferit

În zile clare, senine

Ca şi-n cele cu suspine

În ceasuri de încercare

Sau de grea examinare

De păcat el ne dezlege

De ce-i rău, fărădelege

În gânduri să fim smeriţi

Nu făloşi sau ipocriţi

În purtare, toţi modeşti

În fapte, numai oneşti

Credinţa ne fie trează

E un lucru ce contează

Şi iubirea doar sinceră

Într-o lume efemeră

Să fim în relaţii bune

Nu doar cu cei de renume

Să deschidem cartea Sfântă

Când ceva ne tot frământă

Tuturor eu vă doresc

Harul cel divin, ceresc

Să aveţi înţelepciune

Timp mereu de rugăciune

Şi să fiţi echilibraţi

Nu isterici sau certaţi

În vorbe cu eleganţă

În probleme cu speranţă

Iar cel Rău vă ocolească

Nicicând nu vă ispitească

Ca să fiţi ai lui Cristos

Ce poate fi mai frumos?

Şi când mă mai lecturaţi

Toţi să fiţi edificaţi

Eu mă simt cam consumat

Că destul v-am tot urat

Fericiţi cu toţi să fiţi

Şi iubire să simţiţi

Tuturor, prieteni, fani

Vă urez un La mulţi ani!

Mănaţi măăi, hăăi, hăăăi!

În aşteptarea Crăciunului

     Puţine mai sunt zilele Adventului. Lumânările de la coroană sunt aprinse pentru a vesti venirea Luminii de sus. Ne vor fi împlinite aşteptările pe care le avem vizavi de sărbătoarea Crăciunului? Reuşeşte Dumnezeu să ne fericească întru-totul oferindu-ni-l (doar) pe Isus? Îngerii care i-au vestit naşterea la Betleem au jubilat de bucurie, deşi Pruncul din scutece nu era pentru ei, ci pentru noi. A patra lumânare a coroanei este a îngerilor. Implicarea lor în evenimentele pregătitoare venirii Domnului pe pământ este semnificativă. Tatăl lui Ioan Botezătorul primeşte de la un înger vestea că soţia sa, Elisabeta va fi mamă, în ciuda vârstei înaintate pe care o are. Iosif iese din frământările lui cu privire la Maria, logodnica sa însărcinată, în urma unei lămuriri pe care o primeşte în vis de la un înger. La naşterea lui Isus sunt îngerii cei care irump în cântece de bucurie, transmiţându-le păstorilor minunea venirii pe pământ a Salvatorului lor.
     Pentru oamenii pretins critici şi numai raţionali, intervenţiile îngerilor sunt la limita credibilului, dacă nu chiar cu totul neverosimile. Jumătate din conţinutul evangheliei de astăzi este despre un vis. Rezerva şi scepticismul se afirmă masiv în sufletul unora care vor să-şi explice lucrurile numai în manieră omenească. În dialogul ei cu îngerul, Maria întreabă uimită cum e posibil, fără să afirme apodictic că este imposibil să fie însărcinată. Dumnezeu este nelimitat în felul lui de a acţiona. De ce ne-am aroga noi puterea de a-l limita?
     În aceste zile apropiate Crăciunului îmi doresc şi eu un înger, unul călăuzitor spre ieslea lui Isus. Îmi doresc ca ceea ce gândesc şi simt, contemplând istoria naşterii lui Isus, să nu fie în direcţia diminuării credinţei mele, ci a creşterii ei. Îmi doresc un înger care să inducă în mine o stare de linişte şi încântare, de uimire şi regăsire sufletească. Cât de uşor le puteam avea pe toate atunci când eram un copil! Îmi doresc ca toţi să avem un înger care să nu ne lase să fim vrăjiţi de ambalajul ameţitor de frumos al acestor zile de sărbătoare, ci să ne pune privirea interioară pe codoul sărăcăcios ambalat de Tatăl nostru divin pentru noi. Îmi doresc să fiu printre oamenii de bunăvoinţă pe care îi ajunge pacea cerească prin intermediul cântecelor sfinte, al rugăciunilor simple şi umile. Îmi doresc să am pace cu mine şi cu toţi oamenii, mai ales cu aceia cărora le-am greşit. Atunci va fi cu siguranţă Crăciunul! Va fi în biserica în care voi asculta sfintele liturghii, în casa în care locuiesc, în sufletul meu.

Gaudete!

     A treia lumânare debutează în această seară la coroana de advent, formând un trio plăcut împreună cu celelalte două! E cea a păstorilor sau a bucuriei. Aportul ei de lumină este simţibil în încăperea în care mă aflu, invitaţia pe care mi-o face, evidentă. Încerc o formă incipientă de bucurie a Crăciunului. Ea nu are cum să fie încă plenară,  e însă în perfectă conformitate cu tema acestei duminici, numită Gaudete (Bucuraţi-vă!). Urmează un timp intens de colinde. Vreau să reaud vechi cântece care îmi răscolesc amintirile, mă transpun în trecutul de aur al copilăriei, mă poartă prin lumi feerice, străine de densitatea profană a realităţii în care mă mişc, vreau să mi se povestească în tot felul de imagini aceeaşi istorie minunată a naşterii lui Isus. Vreau să parvină spre mine gânduri frumoase, pline de pace, pe care să le dau mai departe. Am nevoie de oameni cu simţiri blajine, cu sentimente calde, cu inimi înţelegătoare.   

    O asemenea nevoie a simţit probabil şi Isus, la primul Crăciun. Imaginea păstorilor este agreată de toţi pentru că transmite mai multe lucruri. În simplitatea cu care se prezintă ei, sunt îndemnat să văd o preferinţă a cerului de a-şi alege oameni pentru evenimente importante cu ţinuta interioară asemănătoare cu a lor. Complicaţiile gândirii noastre, desişul de idei şi frământări în care ne lăsăm purtaţi, amalgamul de neclarităţi etice în care persistăm e ceea ce poate nu ne legitimează şi nici nu ne recomandă pentru o poziţie favorabilă în interiorul grajdului în care se află Pruncul Isus. Păstorii sunt în acest caz un apel tacit de a pleda pentru o formă de simplificare a stilului nostru de a trăi. Faptul de a crede incredibilului, că tocmai într-un ambient atât de sărac îşi poate face apariţia Salvatorul, că în forme neputincioase se poate manifesta Dumnezeu, e iaraşi un mesaj pe care ni-l inducem din partea păstorilor. Avem poate aşteptări mari de la Dumnezeu şi el oferă scene de prezenţă incredibil de simple. 

     În lumina acestei lumânări îmi doresc să găsesc în mine acele dispoziţii care să îmi favorizeze apropierea de cel care şi-a lăsat încojurată ieslea mai întâi de oameni precum păstorii.

     

Advent... cu puţină linişte!

      Pe nesimţite a trecut timpul primei săptămâni din Advent. Am reuşit să ne punem seara târziu măcar pentru câteva clipe în lumina primei lumânări? Deconectaţi de orice sursă sonoră, în obscurul încăperii, ne-am perceput cu totul altfel. Poate am realizat că ne lipseşte răbdarea să stăm şi pentru câteva minute doar cu noi înşine. Poate ne-am gândit că e ceva la-ndemână, dar ne-am dat seama că e un exerciţiu solicitant. Sau am conchis în mod eronat că e pierdere de timp. Ne-am familiarizat cu tot felul de zgomote. Şi ele cu noi. Să zăboveşti în linişte, având mare grijă să n-o întrerupi, poate părea straniu. Unii au impresia că nu trebuie să faci nimic ca să ai linişte. Alţii au înţeles deja că astăzi e greu să rezişti fără să faci ceva împotriva ei! Suntem nevoiţi să trăim mai tot timpul în afara noastră, într-o constelaţie neîntreruptă de mişcări, lumini, sunete şi acţiune. 

       Vine Ioan Botezătorul în această duminică a Adventului cu o ţinută exterioară neobişnuită şi cu un mesaj simplu şi pătrunzător: "Pregătiţi calea Domnului!" Acest îndemn poate fi interpretat foarte larg. O cale se poate pregăti în multe feluri. Depinde mult de cine este cel care păşeşte pe ea spre tine. De data aceasta este Domnul însuşi. Fiecare îşi gândeşte pregătirea în felul lui propriu, după o consultaţie sinceră, atentă, deschisă cu propria conştiinţă. Eu cred însă că pentru acest moment, cadrul necesar şi indispensabil este liniştea. Şi mie îmi pare că Ioan ar striga astăzi să se facă linişte. "Glasul celui care strigă în pustiu" e nevoit să se transforme în "glasul celui care strigă într-o lume zgomotoasă". Să pregătim calea Domnului, acordându-ne clipe de tăcere. Să-ncepem să reclamăm faptul că nu ne este deloc posibil, ar însemna să nu fim până la capăt sinceri cu noi înşine. Nu trebuie să credem că e nevoie să instaurăm tăcerea monastică în locuinţele noastre, să fim deconectaţi de lumea în care trăim. E vorba de acea putere de a ne oferi un răgaz de tăcere în care ne-ar apărea poate mai clar ca nicicând ce anume i-ar plăcea Domnului să vadă schimbat la felul nostru de a ne iubi pe noi înşine, la stilul de a ne raporta la membrii familiei noastre, la obiceiul de a bagateliza anumite păcate pe care le tot comitem, la considerentul că oricum nu putem fi mai buni moral decât am fost până acum. Şi altele... În lumina celor două lumânări aprinse, cea a profetului şi cea a Betheemului, conform unei tradiţii recente, imi doresc ca în aceasta săptămână să trăiesc chiar şi pentru câteva clipe bucuria de a fi cu mine, cu conştiinţa mea, cu discreta prezenţă divină... în linişte.